"Au spus că l-au găsit și că era mort". Sfâşiată de durere, o mamă s-a prăbuşit când a aflat că fiul ei nu mai trăieşte. Băiatul de 13 ani avea o funie în jurul gâtului
Detalii cutremurătoare ies la iveală în urma unei tragedii petrecute în Ţara Galilor. Un băiat de 13 ani a fost găsit mort în apropierea casei sale din Pembrokeshire, după ce poliția și paza de coastă l-au căutat ore-n şir, arată datele din anchetă.
Mama băiatului găsit mort în miezul nopții la doar câțiva metri de casa lui s-a prăbușit la podea când ofițerii au spus că i-au găsit cadavrul, potrivit unor informaţii din anchetă. Jai Palermo, în vârstă de 13 ani, care avea ADHD și dificultăți de somn la vârsta de șase ani și luase medicamente de atunci, a fost găsit mort la patru zile după dispariţie, relatează Mirror.
Găsit cu o frânghie în jurul gâtului
Băiatul a fost găsit cu o frânghie în jurul gâtului pe 23 ianuarie 2020, la aproximativ patru mile de Haverfordwest, în Pembrokeshire, Țara Galilor. O autopsie efectuată a confirmat cauza morții ca fiind "presiune pe gât".
"Au venit doi ofițeri și îmi amintesc că m-am gândit că dacă nu este cu ei, poate este în mașină. Au spus că l-au găsit și eu am spus OK. Apoi a spus că l-au găsit și că era mort. Am căzut la podea. Am întrebat ce s-a întâmplat și ea a spus că s-a spânzurat", a declarat mama lui Jai, Nia Owen.
Filmul nopţii în care Jai a dispărut
Medicul legist Paul Bennett a aflat de la Nia că Jai se dusese la casa bunicii sale după școală. Mai târziu în acea seară a fost lăsat acasă, dar apoi a plecat singur. Când mama lui și-a dat seama că nu era acasă, a contactat-o pe mama ei și pe fostul ei soț, tatăl lui Jai, pentru a vedea dacă a ajuns la oricare dintre adresele lor. Când s-a confirmat că nu se afla la nicio proprietate, familia a început să îl caute și apoi a alertat poliția.
Mama devastată a spus anchetatorilor că are îngrijorări cu privire la metilfenidat, un medicament pe care Jai îl lua de la vârsta de șase ani fără pauză. Site-ul web NHS arată că "gândurile despre auto-rănire" se află printre potenţialele reacţii adverse. "Poate că ar mai fi în viață dacă nu ar mai fi luat medicamentul", a spus Nia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰