Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Bătrânel cu Alzheimer, bătut cu bestialitate de 2 tineri într-o parcare din SUA. A încercat, din greșeală, să se urce în mașina lor: "Nu a meritat"

Violență fără margini în SUA. Un bătrânel de 67 de ani care suferă de Alzheimer și demență a fost bătut cu brutalitate de doi tineri, după ce acesta a uitat care este mașina lui și a încercat să se urce în alta. 

de Redactia Observator

la 31.12.2023 , 12:18

Bătrânel cu Alzheimer, bătut cu bestialitate de 2 tineri într-o parcare din SUA. A încercat, din greșeală, să se urce în mașina lor Bătrânel cu Alzheimer, bătut cu bestialitate de 2 tineri într-o parcare din SUA. A încercat, din greșeală, să se urce în mașina lor - ABC13 Houston

Florentino Hurtado și soția sa au mers sâmbătă la o piață locală pentru a cumpăra carne. Florentino, care se luptă cu boala grea descoperită acum doi ani, a rămas în urmă în mașină în timp ce soția sa a intrat în magazin, a declarat fiica sa, Jessica, potrivit New York Post.

Imaginile de pe camerele de supraveghere îl arată pe Florentino ieșind din mașină, părând dezorientat, ceea ce Jessica a spus că este tipic pentru tatăl ei, având în vedere problemele de sănătate pe care le are. Apoi încearcă să tragă de mânerul ușii mașinii greșite, arată filmarea, dar ușa era încuiată.

Bătut cu brutalitate pentru că a încercat să intre în mașina greșită

Articolul continuă după reclamă

Trayvon Lockridge și Deroderic Stephens, care părea să dețină mașina, au coborât și l-au bătut cu brutalitate pe bărbatul în vârstă, călcându-l pe cap și lovindu-l în mod repetat.  Atacatorii i-au furat telefonul mobil înainte de a pleca, lăsându-l inconștient în parcarea magazinului.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul a suferit o fractură la nivelul feței. o posibilă leziune cerebrală traumatică, un ochi vânăt și mai multe tăieturi care au necesitat cusături, a spus familia sa. Jessica a spus că tatăl ei nu vorbește engleza, ceea ce ar fi putut spori confuzia.

„Este greu să urmărești, să vezi că cineva are acea agresiune față de cineva și faptul că este tatăl meu. Nu a meritat. O simplă împingere, un simplu „Du-te”. Tatăl meu ar fi plecat”, a spus Jessica. 

Lockridge și Stephens au fost prinși de poliție și fiecare acuzat de tâlhărie calificată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Bătrânel cu Alzheimer, bătut cu bestialitate de 2 tineri într-o parcare din SUA. A încercat, din greșeală, să se urce în mașina lor: "Nu a meritat"