Bebeluș născut cu două capete, trei mâini și două inimi. Mama din India credea că va avea gemeni

Un bebeluş i-a şocat atât pe doctori, cât şi pe mama sa, după ce a venit pe lume, în India. Copilul s-a născut cu două capete, trei mâini şi două inimi.

de Larisa Andreescu

la 31.03.2022 , 15:49

Bebeluş Bebeluș născut cu două capete, trei mâini și două inimi, în India - Shutterstock

Medicii spun că nu plănuiesc momentan o operaţie, după ce Shasheen Khan a născut un copil cu o afecțiune cunoscută sub numele de parapagus dicefalic - în care doi bebeluși sunt alăturați aceluiaşi trunchi.

Femeia din Ratlam, Madhya Pradesh, ştia că avea să aducă pe lume gemeni. Medicii îi dăduseră vestea plină de bucurie atunci când a mers la un consult de rutină. Afecțiunea, cunoscută sub numele de parapagus dicefalic - în care doi copii sunt uniți de un trunchi, a trecut nedetectată în timpul vizitelor la ginecolog, relatează Mirror

Adesea bebeluşul se naşte fără viaţă, dar ca prin minune, copilul Shasheenei a venit pe lume sănătos, iar medicii nu plănuiesc pentru moment o operaţie. Cel mic a fost internat la un spital neonatal din oraşul Indore pentru a fi monitorizat în permanenţă de medici, în timp ce mama a rămas internată în spitalul din Ratlam, acolo unde a avut loc naşterea.

Articolul continuă după reclamă

Din primele informaţii, medicii nu au confirmat dacă naşterea este tratată ca una de siamezi ( aceea în care sunt doi copii cu gândire proprie) ori dacă este vorba doar de unul singur. Rapoartele locale îl descriu ca pe un copil, dar afecțiunea este considerată o formă rară de înfrățire parțială.

„Acest gen de cazuri sunt rare, iar starea bebelușilor rămâne incertă, mai ales în primele zile. Din acest motiv, i-am ținut sub observație. Nu am planificat nicio intervenție chirurgicală asupra pacientului”, a declarat unul dintre medicii care au asistat la naştere, dr. Lahoti.

Cadrele medicale le-au spus părinților că au gemeni după ce mama a mers la o primă ecografie. Nimeni nu a sesizat existenţa afecţiunii până la naştere.

Un caz similar a avut loc în 2018, în Siria

În 2018, un bebeluș născut cu două capete a supraviețuit unei operații de amputare a celui de-al doilea cap. Sana Hilel, din Alep, Siria, a născut al șaptelea copil, Abdullatif Shekrak, prin operația de cezariană, după ce a fost detectat cranium bifidum în uter. Confruntat cu moartea, bebelușul a fost transferat rapid la Spitalul de Dezvoltare Iskenderun, unde un specialist în chirurgie a creierului, nervilor și coloanei vertebrale a îndepărtat al doilea cap.

Dr. Mehmet Koparan, medicul care a efectuat operația, a spus că un caz atât de grav ar fi fost adesea fatal.

„În general, encefalocelul (cranium bifidum) este observat la unul din 5.000 de născuți vii”, a spus medicul. „Clasele trei și patru sunt mai puțin frecvente și adesea mortale. Acest caz este de clasa a treia”.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Mapamond » Bebeluș născut cu două capete, trei mâini și două inimi. Mama din India credea că va avea gemeni