"Bunicuţa Spintecătoare'', o pensionară diabolică din Rusia, i-a venit de hac soției nepotului. A ucis-o la duș și i-a dezmembrat cadavrul: "Nu va mai deranja pe nimeni!"
O pensionară diabolică, care a lucrat ca patolog la una dintre cele mai importante clinici din Rusia, a recunoscut că a ucis-o cu brutalitate pe soția nepotului ei, înainte de a tăia cadavrul și de a-l da hrană câinilor. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Svetlana Shilyaeva a fost supranumită "Bunicuța Spintecătoarea", după ce femeia de 66 de ani a măcelărit-o pe Yuliya Pazylova, în vârstă de 29 de ani, cu un cuțit, în timp ce făcea un duș. Apoi i-a dezmembrat corpul, aruncându-i resturile în mai multe zone din oraș, susține presa locală. De asemenea, mai multe bucăți au fost date hrană la câini, conform Daily Star.
"Bunicuţa Spintecătoare'' nu a stat pe gânduri și a înjunghiat-o pe tânără în inimă
Shilyaeva a raportat la poliție că Yuliya a dispărut la scurt timp după ce a ucis-o. Însă, femeia a fost nevoită să mărturisească fapta, după ce a picat proba detectorului de minciuni la aproximativ două luni mai târziu, spun rapoartele.
Bătrâna, care lucrase la spitalul Institutului Sklifosovsky din Moscova, i-a spus celui care a interogat-o: "Cum exact am omorât-o? Ușor. Am luat un cuțit de bucătărie și am intrat în baie. Făcea duș și am înjunghiat-o de două ori - în stomac și genunchi, și o dată... și asta a fost tot. S-a prăbușit!". Ca răspuns la mărturia ei surprinzătoare, detectivul a continuat: "Odată, unde?''. Femeia a răspuns: "Ultima dată? În inimă!".
Yuliya era soția nepotului lui Shilyaeva, Svyatoslav Pzaylov, în vârstă de 22 de ani, și locuiau în aceeași casă. A doua zi după presupusa crimă, ea i-a spus fiicei sale - mama lui Svyatoslav - că Yuliya "nu va mai deranja pe nimeni altcineva". Mai târziu, polițiștii au găsit probe de sânge în casă, în ciuda faptului că a aruncat rămășițele. Femeia este ținută în arest sub suspiciunea de crimă până pe data de 15 februarie, de către un tribunal din Tula, și riscă până la 15 ani după gratii dacă va fi condamnată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰