Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Cine ar fi ucis-o pe Lola Daviet, fetiţa de 12 ani găsită moartă, într-o valiză, la subsolul unui bloc din Paris. Ipoteza poliţiştilor

Poliţiştii francezi anunţă primele piste în ancheta demarată după ce trupul unei fete de doar 12 ani a fost descoperit, într-o valiză, în subsolul unui bloc din Paris. Lola Daviet fusese dată dispărută vineri, chiar de tatăl ei, administratorul clădirii în care copila a fost ucisă, cu gâtul spintecat. Principalul suspect în acest caz este o tânără de origine algeriană, fără adăpost, de doar 24 de ani. Aceasta îşi duce traiul pe străzi şi se crede că suferă de afecţiuni psihice. 

de Redactia Observator

la 17.10.2022 , 17:03

Lola Daviet a murit la doar 12 ani, în chinuri cumplite. Trupul fetiţei a fost descoperit într-o valiză, în subsolul blocului din Paris unde locuia împreună cu familia, după ce tatăl acestuia a anunţat dispariţia copilei. Patru persoane au fost reţinute, după descoperirea macabră, acestea fiind arestate sâmbătă dimineață, la primele ore, în Bois-Colombes, în Hauts-de-Seine.

Principalul suspect în cazul morţii fetei de 12 ani

Potrivit Corriere della Sera, principalul suspect în acest caz este Dahbia B., o tânără de origine algeriană, în vârstă de 24 de ani, în prezent persoană fără adăpost cu posibile afecţiuni psihice. Aceasta a fost arestată, sâmbătă dimineaţă, alături de sora ei, Friha B., Amine K. şi Rachid N., cu vârste cuprinse între 26 şi 43 de ani. Pista pe care poliţiştii continuă cercetările nu a descoperit alt mobil al crimei în afară de cel al instabilităţii psihice.

Articolul continuă după reclamă

Investigaţia a fost deschisă pentru "crimă şi răpire cu acte de tortură şi barbarism asupra unui copil sub 15 ani". Lola Daviet, elevă de gimnaziu, a fost găsită fără viaţă, cu mâinile şi picioarele legate, cu gura acoperită cu bandă adezivă şi cu răni adânci la nivelul gâtului. Crima a tulburat liniştea întregului cartier, mai ales că familia Daviet era extrem de îndrăgită de comunitatea locală. Vecinii şi colegii de şcoală ai victimei s-au adunat în jurul blocului, pentru a-i aduce Lolei un ultim omagiu. Oamenii îndureraţi au venit cu braţele pline de flori, cu desene şi mesaje pentru copila ucisă, cât şi pentru părinţii îndoliaţi ai acesteia.

Pe acelaşi subiect

Pe reţelele de socializare, există o întreagă controversă: autorităţile sunt acuzate că nu au reacţionat suficient de prompt în acest caz, considerat iniţial o răpire. Ministrul de Interne francez, Gerard Darmanin, este principala ţintă a criticilor, pentru că ar fi ignorat cazul Lolei. 

Ultimele clipe din viaţa Lolei, surprinse pe camere

Pe camerele de supraveghere video se vede cum fata intră în holul clădirii, vineri după-amiază, însă nu a mai ajuns niciodată în apartamentul familiei. În timpul primelor investigații făcute la fața locului, polițiştii au înclinat rapid spre ideea că au de-a face cu o răpire. Însă, deocamdată nu există dovezi care să arate ce s-a întâmplat exact între acea oră și 23:00, când trupul neînsuflețit al adolescentei a fost găsit în apropiere. O altă cameră de supraveghere aflată mai la distanţă a surprins și o femeie - identificată ulterior drept Dahbia B. - care târa cu greu o valiză în fața clădirii, în timpul serii. Tânăra algeriană va fi interogată, iar în urma audierilor vor fi făcute publice noi informaţii despre caz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Cine ar fi ucis-o pe Lola Daviet, fetiţa de 12 ani găsită moartă, într-o valiză, la subsolul unui bloc din Paris. Ipoteza poliţiştilor