Foto "Copilul meu va muri?" Ultimele cuvinte rostite înainte să moară de o tânără mamă, împinsă de pe o stâncă. Englezoaica a apucat să-i spună totul unui trecător
O tânără însărcinată, de 31 de ani din UK, a sfârşit tragic după ce soţul ei gelos a împins-o de pe marginea unei prăpăstii la 16 metri în gol. Şi-a dat ultima suflare spunându-i unui trecător că soţul ei a comis fapta. Înainte să moară, fata a mai apucat să ii pună mamei ei doar două întrebări.
Fawziyah Javed, în vârstă de 31 de ani, și copilul ei nenăscut au murit după ce tânăra a fost împinsă de pe celebrul vârf din Edinburgh de Kashif Anwar, în vârstă de 29 de ani, în septembrie 2021. Kashif a fost găsit vinovat de crimă după un proces la Înalta Curte din Edinburgh. El a fost condamnat la închisoare pe viață în aprilie și i s-a ordonat să execute cel puțin 20 de ani de închisoare.
În primul ei interviu dat televiziunii, mama tinerei, Yasmin Javed, a declarat pentru BBC Newsnight că fiica ei a contactat avocații de divorț și s-a înregistrat vorbind despre abuzurile soţului. Ea a spus că nu va uita niciodată ultimele cuvinte ale fiicei ei, care a întrebat-o: „O să mor? Oare copilul meu va muri?".
Înainte să moară, a apucat să îi spună cuiva că soţul ei a aruncat-o
„Cuvintele îmi trec prin cap în fiecare zi. Pe lângă durere și iar durere, nu-mi pot scoate cuvintele din minte”, a mărturisit mama ei.
- Pilotul de curse Douglas Costa şi iubita lui au murit la 4 ore distanţă. O mușcătură de căpușă le-a fost...
- Un copilaş de 2 ani şi-a ucis mama, însărcinată în opt luni, în SUA. A împuşcat-o, din greşeală, în...
- "Am crezut că a fost răpit". Un copilaş uitat aproape două ore într-o creșă, după ce o angajată a crezut că...
Fiica ei, care era însărcinată în aproximativ 17 săptămâni când a murit, și-a folosit ultimele cuvinte pentru a-i spune unui trecător că soțul ei abuziv a făcut-o să cadă la aproximativ 16 de metri înainte ca ea să îşi dea ultima suflare.
Daniyah Rafique, în vârstă de 24 de ani, a reușit să ajungă Fawyizah, aflată pe moarte, pe marginea dealului, unde i s-a spus: „Nu-mi lăsa soțul să se apropie de mine, el m-a împins”.
Depunând mărturie în timpul procesului, Yasmin Javed a spus că soţul fetei a fost „abuziv, controlant, manipulator, agresiv și violent” față de fiica ei. Ea a spus pentru BBC că lui nu i-a plăcut faptul că soția sa era independentă. „Nu i-a plăcut faptul că Fawzi avea propria ei voce, propriile ei opinii. Nu i-a plăcut asta”, a adăugat ea.
Ea a spus că fiica ei a contactat avocații de divorț, dar Kashif Anwar a spus întotdeauna că nu va divorța niciodată de ea. „Obișnuia să-i spună lui Fawziyah, nu avem divorțuri în familia noastră, nu divorțăm, rămânem în căsătorii, orice ar fi”, a declarat Yasmin.
La condamnarea lui Kashif la începutul acestui an, judecătorul a spus că a comis o „crimă răutăcioasă” și nu a arătat nicio remuşcare. El i-a spus: „Era dispusă să aibă încredere că o vei ține în siguranță atunci când a fost de acord să te însoțească în planul tău de a urca pe Arthur's Seat, în ciuda fricii de înălțime și de a fi însărcinată. Era îndreptățită să se aștepte la protecția și sprijinul tău. Ca urmare a acțiunilor tale, Fawziyah Javed a murit departe de casă, pe un deal scoțian, iar familia ei iubitoare a rămas devastată și nu va mai fi niciodată la fel. Dacă ar fi trăit, ar fi dat naștere copilului tău câteva luni mai târziu, dar şi acea viață a fost stinsă de tine”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰