Cum își protejează averile cele mai bogate familii din lume și care sunt țările considerate sigure
Tot mai multe dintre cele mai bogate familii din lume aleg să se mute peste granițe, iar fenomenul se intensifică într-un ritm fără precedent, potrivit consultanților specializați în averi ultra-ridicate, relatează CNBC, conform News.ro.
Cererea pentru relocare, planificare de rezidenţă şi servicii de cetăţenie a crescut puternic în 2025, pe fondul tensiunilor geopolitice şi al schimbărilor bruşte de politică economică.
Un raport al UBS arată că 36% dintre cei 87 de miliardari intervievaţi s-au relocat cel puţin o dată în 2025, iar 9% se gândeau să o facă.
În grupul celor sub 54 de ani, procentul celor care au făcut pasul urcă la 44%. UBS notează că "asistăm cu adevărat la cea mai mare migraţie de capital privat din istorie".
Henley & Partners confirmă amploarea fenomenului: în 2025, firma a primit solicitări din 218 naţionalităţi, cu aplicaţii din 100 de ţări pentru peste 40 de programe de rezidenţă şi cetăţenie, un avans de 28% faţă de anul precedent.
Factorul principal îl reprezintă geopolitica şi viteza cu care evoluează. Regimurile fiscale şi cadrele de reglementare se pot schimba acum într-un singur ciclu politic, iar familiile tratează riscul jurisdicţional la fel ca riscul financiar: diversificându-l.
Decizia de rezidenţă este influenţată tot mai mult de criterii precum neutralitate, robusteţe instituţională şi forţa statului de drept.
Un exemplu notabil este Regatul Unit, unde eliminarea regimului ”non-dom” în aprilie 2025 a generat o reevaluare masivă în rândul elitelor; Henley & Partners estimează un exod net de aproximativ 16.500 de milionari în 2025, comparativ cu 9.500 în 2024.
Al doilea factor este motivaţia: dacă valurile anterioare de relocare erau orientate spre oportunitate şi creştere, mutările actuale sunt defensive, vizând protejarea activelor, continuitatea generaţională şi flexibilitatea operaţională.
O erodare profundă a încrederii în sistemele politice şi financiare alimentează fenomenul, spun consultanţii. În SUA, procentul cetăţenilor din diaspora care iau în calcul renunţarea la cetăţenie a urcat la 49% în 2025, faţă de 30% în anul anterior.
Unde se mută bogaţii
Capitalul şi talentul se concentrează în câteva jurisdicţii cu stabilitate şi cadru legal solid. În frunte se află Emiratele Arabe Unite, descrise drept principalul centru de atracţie din actualul ciclu: fără impozit pe venit, fără taxe pe avere sau câştiguri de capital şi cu un regim Golden Visa extrem de flexibil. Henley & Partners estimează un influx de 9.800 de milionari în 2025, cel mai mare din lume.
În Europa, Portugalia şi Grecia rămân atractive prin programele de rezidenţă prin investiţii, iar Italia, Monaco şi Elveţia atrag familii care caută stabilitate şi predictibilitate fiscală. Singapore continuă să fie preferat de cei care prioritizează infrastructura financiară solidă, deşi pragurile de intrare sunt mai ridicate.
Pe lângă aceste destinaţii tradiţionale, apar noi poli de interes: Arabia Saudită, prin programul Premium Residency, a emis peste 8.000 de permise de la extinderea din 2024; iar în Caraibe, programele de cetăţenie din Antigua şi Barbuda, Grenada şi Saint Kitts şi Nevis sunt folosite strategic ca "a doua opţiune" alături de rezidenţa europeană.
În concluzie, migraţia globală a marilor averi nu mai este un fenomen marginal, ci o realitate structurală a peisajului geopolitic actual.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰