Observator » Mapamond » De la cea mai mare colecţie de broaşte la cea mai îngustă maşină. Ce recorduri au intrat în Guinness Book 2027

De la cea mai mare colecţie de broaşte la cea mai îngustă maşină. Ce recorduri au intrat în Guinness Book 2027

Editor Simona Moloiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.09.2026, 20:12 | Modificat la 10.09.2026, 20:45

Toamna se numără recordurile. Performanţe mondiale, oameni incredibili şi colecţii uimitoare au fost înscrise în ultimul an în Guiness Book. Omul care îşi antrenează memoria sub apă, uscătorul gigantic, cel mai înalt cal sau cea mai îngustă maşină. Ediţia 2027 a adăugat colecţiei mondiale peste trei mii de performanţe.

​O britanică a inventat aparatul ideal pentru doamnele cu o bogată podoabă capilară. Îşi pot usca părul cât ar spune...record. Instalaţia se bazează pe un ventilator industrial şi are aproape doi metri.

"Este foarte interesant pentru că atunci când eram mică mă uitam la Cartea Recordurilor Guinness și vedeam toți acești oameni uimitori, iar acum este atât încântător să mă văd în paginile ei", a spus Ruth Amos, creatoarea celui mai mare uscător de păr.

Uscătorul se întrece la înălţime ...cu un cal. Hugo este un armăsar Shire, o rasă englezească masivă. Are patru ani şi 199 de centimetri...fără potcoave. Poneii au intrat şi ei în Cartea Recordurilor. Nu sunt înalţi, dar...sunt mulţi. 4.550 de jucării alcătuiesc colecţia de care o englezoaică este foarte mândră.

Articolul continuă după reclamă

"Aveam vreo trei ani când am văzut un My Little Pony în magazinul local de jucării. Am implorat-o continuu pe mama să o ia. Mi-a adus-o și de atunci fiecare ban de buzunar, la fiecare Crăciun, la fiecare zi de naștere, a fost cheltuit cu My Little Pony", a spus Miranda Worby, deţinătoarea recordului "My Little Pony".

Colecţia de broaşte a unei americance este, însă, şi mai mare: 13.201 de amfibieni de toate felurile - din ceramică, de pluş şi de plastic, mari şi mici. După o muncă de-o viaţă, Susan a intrat în Cartea Recordurilor.

"Nu voi mai adăuga nimic. Cred că este întreagă. Pur și simplu mă simt complet împlinită", a spus Susan Burgos, colecţionar de broaşte.

Pe acelaşi subiect

Un italian şi-a trecut şi el numele în Guiness Book cu cea mai îngustă maşină din lume care poate fi condusă. Are puţin peste 50 de centimetri lăţime şi un singur loc. Iar o femeie din Noua Zeelanda este autoarea unui record inedit. A învârtit o masă pe picioare de 77 de ori în 30 de secunde.

În paralel, fanii britanici ai Start Trek au stabilit şi ei un nou record mondial. Aproape o mie de oameni au ridicat cu toţii sincron mâinile sus pentru a reproduce salutul memorabil al lui Spock, celebrul comandant care era jumătate om, jumătate vulcanian.

"O să îmi agăț certificatul de recorduri mondiale Guinness în camera fratelui meu, doar ca să îl pun la punct", a spus unul dintre participanţi.

Evenimentul a coincis cu cea de-a 60 aniversare Star Trek şi a fost găzduit în Muzeul de Ştiinţă de la Londra.