Doi bărbaţi din Noua Zeelandă au încercat să treacă graniţa ilegal, cu o maşină plină de produse KFC. Pentru fapta lor, ar putea sta 6 luni după gratii
Restricţiile anti-COVID îi împiedică pe oamenii din Auckland, Noua Zeelandă, să meargă la restaurantul preferat sau să comande mâncare acasă. Aşa că doi bărbaţi, împătimiţi ai produselor fast-food sau "afacerişti" de ocazie, au sfidat legea şi au încercat să treacă graniţa oraşului cu portbagajul plin de produse KFC. Poliţiştii au găsit asupra lor şi o sumă importantă de bani, iar cei doi riscă pedepse grave, cu închisoarea, pentru încălcarea regulilor epidemice.
Doi bărbați au fost arestați la graniţa oraşului Auckland, după ce polițiștii i-au prins cu portbagajul plin cu produse din carne de la KFC, dar şi cu suma de 100.000 de dolari. Cei doi încercau să intre în capitala Noii Zeelande, în ciuda restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19, relatează The Guardian. Iar când Poliţia a încercat să verifice maşina, bărbaţii au fugit, amplificând suspiciunile oamenilor legii. Ceea ce au găsit în portbagaj e neobişnuit în condiţiile în care regiunea se află sub reguli stricte, care interzic, printre altele, deschiderea restaurantelor sau activitatea serviciilor de livrări la domiciliu.
Pofta de fast-food, mai tare ca legea
În asemenea vremuri, produsele tip fast-food devin bunuri de mare valoare, la care mulţi oameni visează şi pentru care ar fi dispuşi chiar să încalce legea. Săptămâna trecută, un bărbat a fost prins de Poliție după ce a postat pe reţelele sociale un videoclip în care povestea cum a trecut graniţa din Auckland în căutarea unui meniu de la McDonald’s.
Curând după descoperirea maşinii pline de produse KFC, poliţiştii au povestit cum s-a petrecut totul. Aceştia au declarat că au observat "autoturismul suspect", care circula pe un drum cu pietriș din apropiere. Când a văzut patrula, şoferul a făcut imediat cale întoarsă şi a accelerat în direcţia opusă. „Vehiculul a fost percheziționat, iar poliția a găsit banii, alături de pungi goale și o cantitate mare de mâncare”. În imaginile publicate de Poliţie pot fi numărate cel puțin trei găleți de pui, până la 10 recipiente cu salată de varză și o cantitate semnificativă de cartofi prăjiți.
Cu toate că nu pare ceva grav, pentru încălcarea restricţiilor epidemice, cetăţenii din Noua Zeelandă riscă pedepse grave, de până la 6 luni de închisoare sau amenzi de cel mult 4.000 de doalri americani. Cei doi bărbaţi vor fi chemaţi în instanţă pentru încălcarea ordinului sanitar, iar polițiștii au declarat că s-ar putea confrunta şi cu alte acuzaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰