Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Drama din spatele unei fotografii: O mamă îi zâmbește fiicei sale, cu doar câteva momente înainte de a-i injecta o doză letală

La prima vedere pare o fotografie în care o mamă îi zâmbeşte cu dragoste copilului aflat pe patul de spital. În realitate, poza ascunde o adevărată dramă. Câteva minute mai târziu, femeia îi administrează doza letală de ketamină.

de Redactia Observator

la 13.04.2022 , 22:41

Acum Roula Pispirigou, 33 de ani, este acuzată de uciderea fiicei sale de nouă ani, iar poliţiştii au declanşat investigații cu privire la moartea celorlalți copii ai săi. Georgina, nouă ani, a suferit o serie de convulsii în aprilie 2021, rămânând tetraplegică. Şcolăriţa a stat în spitalul de copii din Patra, Grecia, până la moartea ei subită în luna ianuarie.

Ulterior, poliția a arestat-o pe mama ei, Roula Pispirigou, în vârstă de 33 de ani, și a acuzat-o că și-a ucis fiica. Polițiștii au fost chemați când testele asupra țesutului ei muscular au arătat că i s-a administrat o doză mortală de ketamină, care nu a fost efectuată de niciun doctor, potrivit Proto Thema.

A murit la câteva minute după ultima fotografie 

Articolul continuă după reclamă

Asistentele au confirmat că Pispirigou a fost singură cu fiica ei în minutele care au precedat moartea ei. Documentele din Grecia arată că Georgina a murit la 20 de minute după administrarea dozei.

Pe acelaşi subiect

În urma arestării, poliția a început o anchetă cu privire la moartea celorlalți copii ai ei - Malena, trei ani și Iris, în vârstă de șase luni. Malena a murit în iulie 2019 din cauza insuficienței hepatice, în timp ce Iris avea o problemă cardiacă. Medicul legist și președintele Uniunii criminalistice din Grecia, Grigoris Leon, a spus că exhumarea celorlalți copii ai săi a scos la iveală, de asemenea, că acte criminale au fost de fapt cauza morții.

„Nu există absolut nicio îndoială că este un act criminal. Am avut două rapoarte inițiale (când au murit copiii) care arătau cauza patologică a morții. Prima prezintă deficiență hepatică și a doua malformație cardiacă în aortă, precum și embolie pulmonară. După cum puteți înțelege, cauzele patologice nu sunt însoțite de constatările care indică fapte criminale, motiv pentru care colegii mei fac reevaluări”, a declarat Grigoris Leon.

Mama s-a prezentat săptămâna trecută la tribunalul din Atena. Ea a negat orice acuzaţie. Bunica Georginei a spus reporterilor locali că nu crede că fiica ei este capabilă de crimă. Magistrații au ordonat ulterior să fie exhumată şi o tabletă îngropată împreună cu Georgina la ordinul mamei sale, deoarece ar putea oferi dovezi suplimentare.

Un preot a făcut o rugăciune la mormântul copilei, în timp ce excavatorii au început să lucreze pe șantier. Tatăl copiilor, soțul înstrăinat al inculpatei, a aprobat efectuarea exhumării. Nu a fost încă stabilită o dată a procesului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Mapamond » Drama din spatele unei fotografii: O mamă îi zâmbește fiicei sale, cu doar câteva momente înainte de a-i injecta o doză letală