Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Femeie de 54 de ani, salvată de poliţie la 3 zile după ce a rămas încuiată într-o baie. Ce a făcut pentru a supravieţui

O femeie din Bangkok, care a rămas încuiată într-o sală de baie timp de trei zile, a crezut că va muri în acea încăpere, înainte ca Poliţia să o salveze forţând uşa care rămăsese blocată, au anunţat vineri autorităţile thailandeze, informează AFP.

de Redactia Observator

la 26.08.2022 , 15:25

Mâner de uşă Femeie de 54 de ani, salvată de poliţie la 3 zile după ce a rămas încuiată într-o baie - Shutterstock

Femeia, în vârstă de 54 de ani, a supravieţuit în toată acea perioadă bând apă de la robinet. Crezând că va muri, ea şi-a scris testamentul pe pereţii sălii de baie cu ajutorul unor produse cosmetice, potrivit Poliţiei thailandeze.

Sora femeii a apelat la poliţie când nu a reuşit să mai dea de ea

Ea s-a închis din greşeală luni seară în baia reşedinţei sale, în care locuia singură, un acces de panică contribuind probabil la ruperea mânerului uşii. Sora ei i-a semnalat dispariţia joi la un post de Poliţie din Phara Khanong, un cartier din Bangkok, relatează agerpres.ro.

Articolul continuă după reclamă

"Sora nu a putut să o contacteze timp de trei zile, aşa că ea a cerut ajutorul Poliţiei pentru a veni să facă o verificare la reşedinţa victimei, unde uşile de intrare erau încuiate din interior", a declarat Chanchai Sonsiang, căpitan de poliţie la postul din Phra Khanong.

Femeia a fost găsită într-o stare de sănătate destul de bună şi în cele din urmă nu a mai fost nevoită să meargă la spital pentru a efectua un examen medical, a precizat poliţistul thailandez. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Mapamond » Femeie de 54 de ani, salvată de poliţie la 3 zile după ce a rămas încuiată într-o baie. Ce a făcut pentru a supravieţui