Antena Meniu Search
x

Fetița născută pe 11.11.2011 la ora 11:11 în camera de spital 11 a împlinit 11 ani

O fetiţă din Scoţia care s-a născut pe 11 noiembrie 2011 (11.11.11), la ora 11:11, în camera de spital numărul 11, a împlinit astăzi 11 ani. Mama ei este născută în aceeaşi zi.

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 11.11.2022, 16:14

Siobhan și partenerul ei Paul Funnell, alături de bebeluş
Fetița născută pe 11.11.2011 la ora 11:11 în camera de spital 11 a împlinit 11 ani - Daily Record

Copila care a venit pe lume în camera numărul 11 a Spitalului General Wishaw din Lanarkshire, spune că trebuie în mod regulat să convingă oamenii că povestea ei incredibilă este adevărată. Spune însă că ceea ce face naşterea ei să fie cu adevărat specială este faptul că o poate sărbători împreună cu mama ei, Siobhan, care împlineşte astăzi 45 de ani, relatează The Sun.

Îmi place ca mama să le spună oamenilor despre ziua mea, dar poate fi puțin jenant. Totuşi, îmi place ziua mea de naștere pentru că sunt singura care poate să o împartă cu mama mea”, a explicat Layker, elevă în clasa a şaptea acum.

Semnificaţia numerologică a zilei de naştere

Fenomenul ultra-rar al zilei ei de naștere este cunoscut sub numele de repdigit – noţiune care se referă la repetarea oricărui număr. Părinții Siobhan și Paul, în vârstă de 49 de ani, au discutat chiar să o strige pe aceasta „Eleven”. Personajul Eleven, interpretat de actriţa Millie Bobby Brown a devenit cunoscut datorită serialului difuzat pe Netflix – „Stranger Things”.

Pe acelaşi subiect

„S-a săturat să tot spun povestea asta. Euc red că este ceva special, aşa că le spun mereu oamenilor care nu ştiu. Nu se supără, de obicei se amuză de mândria mea. Pe de altă parte, în general oamenii nu cred în coincidenţe. Profesorul ei era unul dintre cei care nu credeau povestea, aşa că am adus cele necesare pentru a-i dovedi. Layker le-a luat la şcoală pentru a-i arăta că este adevărat. Ştiu că ar trebui să fie un număr de Înger, pe partea spirituală. Cine ştie. Adesea, ne uităm la un ceas și se nimereşte să fie ora 11.11 sau 23.11”, a povestit mama.

Siobhan, care tocmai împlinise 34 de ani, și partenerul ei Paul Funnell se așteptau ca bebeluşul să vină pe lume câteva zile mai târziu, însă, ca un cadou special pentru mama ei, micuţa Layker Poppy Pamela „a decis” că nu mai vrea să aştepte. Medicii au internat-o pe femeie şi au programat o cezaiană.

Ce nume trebuia de fapt să poarte fetiţa

Siobhan - care are deja o fiică, Hayleigh, acum în vârstă de 24 ani, și un fiu de 17 ani, Derryn - a fost nespus de bucuroasă când copilul ei a sosit pe data de 11.11, cântărind trei kilograme şi 960 de grame.

Chiar speram să vină pe lume de ziua mea de naştere, atunci când am aflat că voi naşte în această perioadă. Suntem extrem de fericiţi”, a spus atunci Siobhan, din Airdrie, Lanarkshire.

Paul și Siobhan plănuiseră să-i pună numele Poppy, ca un omagiu adus celor care și-au pierdut viața în războaie, dar, într-o schimbare de ultimă oră, au decis să-i dea numele Layker.

Am numit-o Layker după mama lui Paul, care nu mai este cu noi, Pamela după mama mea și Poppy pentru că s-a născut în Ziua Armistițiului”, a conchis mama fetei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Mapamond » Fetița născută pe 11.11.2011 la ora 11:11 în camera de spital 11 a împlinit 11 ani