Antena Meniu Search
x

Galerie foto „Îmi vreau înapoi îngeraşul”. O mamă îndurerată îşi plânge fetiţa de 13 ani, care a murit într-un accident provocat de tatăl ei

O mamă îşi plânge fiica, în vârstă de 13 ani, moartă alături de tatăl său, după ce BMW în care se aflau a intrat într-o sală de sport. Alte trei persoane au fost rănite grav în accidentul din Bagillt, Flintshire, Ţara Galilor.

de Redactia Observator

la 02.05.2022, 18:02

Îndurerata mamă, Kieley Messham, îşi descrie copila ca fiind un „mic îngeraş”. Poliţia investighează cum a avut loc accidentul în care Lacie şi tatăl său. Daniel, au murit pe 22 aprilie.

„O iubesc atât de mult, am nevoie de ea înapoi. Am nevoie doar ca ea să fie bine... viața nu va mai fi niciodată la fel. Nu pot exprima în cuvinte cât de uimitoare a fost Lacie, chiar nu pot. Lui Lacie îi plăcea să facă oamenii să râdă. Avem nevoie de dreptate, asta ne-a frânt inimile. Aş face orice să o aud din nou rârzând, chiar orice. Sunt atâtea de spus despre ea şi mi-aş dori să pot spune totul, dar niciun cuvânt nu o va aduce înapoi acasă, la mine și la noi. Este iubită și va fi pentru totdeauna. Vreau să-i aud mereu numele și voi încerca să păstrez vii amintirile despre Lacie - fie că ar fi plâns sau râs”.

Cei mai frumoşi ochi verzi

Mătuşa copilei a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a putea acoperi cheltuielile de înmormântare. „ „Accidentul a ucis 2 persoane, erau tată și fiică și a rănit grav alte 3 persoane. Frumoasa noastră Lacie Jade Roberts ne-a fost luată cu cruzime mult prea devreme. Nu ne aşteptam ca acest lucru să se întâmple vreodată familiei voastre, dar de data aceasta s-a întâmplat. Am creat această pagină de finanțare pentru a o ajuta pe mama lui Lacie să acopere costul unei înmormântări pentru copilul ei frumos și plin de viaţă, cu cei mai frumoși ochi verzi pe care i-ați văzut vreodată. Așa cum vă puteți imagina, familia noastră este zdrobită și șocată de acțiunile nebunești ale lui Daniel din acea dimineață. Era tocmai persoana care trebuia să o protejeze de orice rău, să nu-i pună viața în pericol și să o ia de lângă noi. Ceea ce ne-a făcut ca familie este dincolo de orice durere pe care ne-am fi putut-o imagina vreodată”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Mapamond » „Îmi vreau înapoi îngeraşul”. O mamă îndurerată îşi plânge fetiţa de 13 ani, care a murit într-un accident provocat de tatăl ei