"Merg la cimitir și vorbesc cu fiica mea sperând că va răspunde”. A ucis cu barosul un cuplu din UK, crezând că tinerii l-au blestemat ca să-i pice dinții
Și-au dat un ultim sărut, apoi au murit împreună. Cei doi tineri, de 20 și 27 de ani, s-au stins sub o ploaie de lovituri de cuțit și barosul. Călău le-a fost chiar cel mai bun prieten, un tânăr de doar 21 de ani care, spune el, voia să-i ucidă pe amâdoi pentru că i-ar fi făcut vraji.
Andrea Cardinale a luat un baros și un cuțit și i-a ucis pe Nino Calabrò, în vârstă de 26 de ani, și pe Francesca Di Dio, în vârstă de 20 de ani, în Stockton-on-Tees, North Yorkshire. Tânărul de 21 de ani a susținut că cei doi i-au făcut vrăji care i-au distrus viața.
Andrea Cardinale avea probleme psihice. A mărturisit în fața autorităților că auzea voci care îi spuneau tot timpul să-și omoare prietenii. Nino și Francesca au fost surprinși de camerele de supraveghere când își dădeau un ultim sărut. Trupurile lor au fost descoperite a doua zi de tatăl criminalului. Bărbatul venise special din Italia ca să-și vadă fiul, tocmai pentru că era îngrijorat de starea lui psihică. El a sunat la polițiștii din Roma pentru a spune că fiul său a ucis două persoane, autoritățile italiene trăgând alarma cu Interpol și poliția din Cleveland.
Și-a ucis prietenii crezând că aceștia i-au făcut vraji ca să-i pice dinții
Ofițerii au intrat în apartament și l-au găsit pe Nino în dormitor. Fusese lovit cu barosul și înjunghiat în somn. Corpul Francescei a fost găsit apoi într-un subsol, după ce a încercat să fugă de criminal. Ucigașul a fost filmat la o benzinărie din apropiere cumpărând o brichetă și motorină. A stropit camera lui Nino cu motorină, dar le-a mărturisit polițiștilor că nu s-a putut decide dacă să o incendieze sau nu.
Când a fost arestat, bărbatul a spus că cei doi i-au făcut vrăji care au făcut ca dinții lui să cadă și că i-au distrus viața. De asemenea, făcuse căutări pe telefon pentru „cum se face o bombă”, „voodoo” și „cum să îndepărtezi deochiul”.
„Moartea fiicei mele mi-a răsturnat și distrus viața. De la moartea ei, nu mai putem găsi pacea interioară sau să înțelegem ce s-a întâmplat. Nu mai dormim noaptea pentru că gândurile noastre sunt legate de fiica noastră. Merg adesea la cimitir și vorbesc cu fiica mea uitându-mă la poza mică de pe piatră, sperând că ea va răspunde. Suntem complet epuizați, fiecare gând al nostru este la iubita noastră Francesca”, a declarat Anna Nosi, mama fetei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰