„Mi-a distrus total viața”. Un fost radiolog, acuzat de viol asupra unor paciente, condamnat la 17 ani de închisoare, în Franța. O fată de 15 ani, printre victime
Sfârșit de carieră în spatele gratiilor pentru un fost medic radiolog. Bărbatul de 71 de ani a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor paciente. Bărbatul neagă însă acuzațiile.
Bassam el Absi a fost scos din Colegiul Medicilor în 2019. Pensionat, bărbatul a fost condamnat luni, la Bordeaux, pentru faptele sale. Împreună cu avocatul său, fostul radiolog din Langon, Gironde, Franța, vrea să conteste însă decizia.
Și-a agresat propriile paciente
Procurorul ceruse împotriva bărbatului 15 ani de închisoare, evocând un „sistem El Absi”. Printre cei opt acuzatori se numărau foste paciente, dar și o secretară medicală și o tânără în vârstă de 15 ani la momentul faptelor, scrie Le Parisien.
„El crede că acest verdict este nedrept”, a spus unul dintre avocații săi, Pierre Sirgue. Avocatul a deplâns decizia „în conformitate cu toată această procedură, în care s-a făcut totul pentru a duce la o vinovăție care a însemnat condamnarea juraților din start. Nu a existat nicio marjă de manevră pentru a-și exprima îndoielile. Acesta este tipul de dosar curent în care declarațiile victimelor sunt suficiente pentru a stabili dovada vinovăției”, a mai spus Sirgue, care intenționează să se întâlnească marți cu clientul său pentru a analiza un posibil recurs.
La audiere, victimele au povestit că au fost atinse în zonele intime sau chiar penetrate cu degetele. O reclamantă în vârstă de 31 de ani a explicat instanței că nu a mai avut „viață sentimentală” de șase ani din cauza acuzatului: „Mi-a stricat total viața, nu știu dacă voi putea vreodată să am încredere într-un bărbat".
Inculpatul septuagenar a contestat ferm totul. El și-a explicat modul de lucru, susținând că au fost doar investigații medicale. „Multiplitatea victimelor a cântărit în decizia juraților, mai ales că am aflat în cadrul audierii existența a trei noi plângeri, dintre care una nu va fi prescrisă”, a declarat Sylvie Reulet, avocata unei părți civile, care a asigurat că „atitudinea sa foarte descalificatoare față de victime” și „dubla sa personalitate” au jucat împotriva acuzatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰