Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mister rezolvat după 31 de ani. Bebeluşul sufocat și aruncat în coșul de gunoi al unui restaurant din SUA, în 1992, a fost ucis chiar de părinţi

Un cuplu din Louisiana a fost arestat pentru uciderea în 1992 a unei fete nou-născute, care a fost sufocată și aruncată în coșul de gunoi al unui restaurant din Mississippi. Inga Johansen Carriere și Andrew K. Carriere II, ambii în vârstă de 50 de ani, au fost acuzați de crimă de gradul întâi, după ce poliția - folosind tehnologie ADN avansată - a identificat perechea ca fiind chiar părinții copilului.

de Redactia Observator

la 13.03.2023 , 09:30

Părinţii bebeluşului Părinţii bebeluşului - Departamentul de Poliție

La vremea respectivă, un fermier a descoperit cadavrul în timp ce aduna resturi pentru a-și hrăni animalele. Copilul mort fusese pus într-un sac de gunoi, învelit într-un prosop, relatează Fox 8. În urma unui raport, s-a tras concluzia că bebelușul era prematur cu aproximativ trei săptămâni și în viață de doar câteva minute înainte de a fi sufocat.

Deși poliția a strâns câteva probe de la locul crimei, cazul s-a răcit până când anchetatorii l-au redeschis în 2021 - când un agent al Biroului de Investigații din Mississippi s-a oferit să ajute. Testele mult mai avansate de această dată i-au găsit pe bunicii care locuiau în Louisiana, ceea ce a determinat poliția de stat să adune ADN-ul celor patru copii ai lor. Prin testare, oficialii au reușit să-l conecteze pe bebeluş cu cuplul, notează New York Post

Au fost emise mandate de arestare în acest sens. Inga a fost arestată pe 28 februarie și Andrew a fost arestat pe 9 martie. Cei doi sunt reținuți fără posibilitatea de a ieşi pe cauțiune la centrul de corecție Jefferson Parish. În timp ce oamenii legii se bucură că în sfârşit au putut să dezlege un mister care le-a dat mari bătăi de cap de-a lungul timpului, cuplul urmează să apară în faţa unui judecător.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Mister rezolvat după 31 de ani. Bebeluşul sufocat și aruncat în coșul de gunoi al unui restaurant din SUA, în 1992, a fost ucis chiar de părinţi