Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Model, implicat într-un scandal sexual în Grecia. Bărbatul este acuzat că ar fi violat o turistă, pe o plajă din Rodos

Scandal sexual în Grecia, după ce modelul Steve Melatos a fost acuzat că ar fi violat o turistă britanică, după o petrecere care ar fi avut loc într-un club de pe insula Rodos.

de Ovidiu Cojocaru

la 26.05.2022 , 16:19

Bărbatul este acuzat că a violat o tânără de 21 de ani, aflată în vacanţă în Grecia. Steve Milatos, în vârstă de 30 de ani, a fost arestat marți după ce ar fi atacat-o pe fată pe un câmp din Rodos, după ce i-a cerut iniţial să îl însoţească la o petrecere organizată într-un club de noapte, scrie The Sun.

Grecul neagă acuzaţiile, iar avocatul său transmite că relaţiile intime au fost întreţinute cu acordul ambilor parteneri. Victima va fi suspusă unui control medical pentru a stabili dacă a fost într-adevăr violată şi primeşte consiliere din partea unui psiholog. 

Modelul, care are peste 100.000 de urmăritori pe Instagram va fi prezentat azi în faţa procurorilor eleni, pentru a depune mărturie în acest caz. El a colaborat anterior cu mari case de modă, inclusiv Diesel, și a participat la prezentări de modă pentru Givenchy și Jean Paul Gaultier.

Articolul continuă după reclamă
Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Model, implicat într-un scandal sexual în Grecia. Bărbatul este acuzat că ar fi violat o turistă, pe o plajă din Rodos