Galerie foto "Niciodată uitat, mereu iubit". Un tânăr din UK a murit după ce a căzut de la balconul unui hotel din Ibiza. John visa să devină fotbalist profesionist
Un tânăr turist britanic a sfârşit tragic după ce a căzut de la balconul unui hotel din Ibiza, a declarat poliția de pe populara insulă spaniolă. Circumstanţele sunt încă neclare, dar ipoteza unei omucideri a fost exclusă. Băiatul petrecea alături de un prieten într-un hotel din San Antonio, când ar fi căzut peste balustradă.
John McKenna, în vârstă de 22 de ani din UK, a murit ieri dimineață după ce a căzut de la hotelul de trei stele din stațiunea de petreceri San Antonio. El a fost declarat mort la fața locului în urma încercărilor disperate ale paramedicilor de a-l salva, relatează Mirror.
Un prieten și fostul jucător de la Carlisle United, Josh Dixon, a mărturisit că a avut inima zdrobită, scriind într-un omagiu pe rețelele sociale: „Scriu asta cu inima absolut frântă. Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai mei pe tot parcursul școlii, oriunde te-ai fi dus, ai fi pus un zâmbet pe chipul cuiva. Ne va fi foarte dor. Odihneşte-te în pace, mare om." Un alt prieten, Olly Doyle, a adăugat despre John, supranumit şi „big John”: „Un bărbat adevărat și cel mai sincer băiat. Mereu cu zâmbetul de pe buze, unul dintre cei mai buni.”
John , care stătea la azuLine Hotel Llevant unde s-a întâmplat tragedia, a jucat pentru Carlisle City Sunday League, echipa Scotby FC. Clubul a spus pe Twitter ieri târziu: „Astăzi am pierdut o legendă, un jucător genial, dar o persoană și mai bună. Niciodată uitat, dar mereu iubit. RIP big John."
Nu se cunosc circumstanţele în care a căzut de pe balcon
- Cine este cea mai căutate femeie din Europa. "Regina drogurilor" a pus pe jar Europolul după ce a obţinut milioane...
- Un adolescent şi-a sugrumat fosta iubită, s-a închis într-o cameră de hotel alături de cadavru, apoi a...
- Pisici îmbogăţite peste noapte, după ce stăpâna a murit. Le-a lăsat moştenire un conac de 2,5 milioane de...
- O româncă de 30 de ani a sedus un bătrân din Italia pe care l-a convins să-i cumpere un apartament şi alte...
Rapoartele inițiale au spus că băiatul a căzut de la etajul cinci al unui hotel din San Antonio, dar alte surse au spus că se afla la balconul de la etajul al treilea al unei camere în care se presupune că stătea cu un prieten când a căzut. O anchetă condusă de Garda Civilă este în desfășurare.
Prietenul cu care era John ar fi fost interogat de poliție, dar nu există nicio sugestie că moartea turistului este în vreun fel suspectă. Nu a existat încă nicio actualizare cu privire la circumstanțele care au dus la moartea sa.
O persoană din interiorul poliției a declarat în urma tragediei: „Acest incident este încă în curs de investigare. Toate liniile de anchetă sunt explorate și este încă prea devreme pentru a spune exact ce s-a întâmplat”.
Alarma a fost dată ieri chiar înainte de ora 11. Personalul de urgență a spus că John a intrat deja în stop cardiac până la sosirea primei ambulanțe și nu au putut să-l salveze. Hotelul în care s-a produs incidentul este un hotel de trei stele de buget, care aparține grupului de hoteluri Azuline.
O tânără britanică de 24 de ani a murit în septembrie anul trecut, după ce s-a aruncat de pe un balcon al hotelului Rosamar din Cala de Bou, la o scurtă distanţă cu mașina de San Antonio.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰