"Nu am găsit un moment mai potrivit". Un tânăr și-a cerut iubita în căsătorie chiar la înmormântarea mamei ei. Ce răspuns a avut femeia
„Viața este prea scurtă”. Un bărbat a decis că nu există un alt moment mai potrivit și și-a cerut iubita în căsătorie chiar la înmormântarea mamei ei.
Tânărul în vârstă de 25 de ani a explicat că mama iubitei lui nu a fost de acord cu relația lor din cauza diferenței de vârstă de cinci ani. În ciuda acestui fapt, el s-a întâlnit cu ea timp de doi ani, înainte să-i pună tinerei marea întrebare, înconjurat de rudele ei îndurerate, relatează Mirror.
„Plănuisem să o cer în căsătorie de ceva vreme și niciodată nu mi-am putut da seama cu adevărat care este momentul potrivit. Indiferent unde mergeam împreună, inelul pe care l-am cumpărat era mereu în buzunarul meu, în speranța că se va întâmpla la momentul potrivit, nu s-a întâmplat niciodată și cred că asta a fost pentru că știam ce simțea mama ei față de mine. Era evident că ea nu m-a acceptat din cauza diferenței mici de vârstă dintre noi și nu și-a ascuns niciodată antipatia față de mine, așa că n-avea nicio posibilitate să ajungă să ne aprobe căsătoria”, a declarat tânărul de 25 de ani.
Și-a cerut iubita de soție la înmormântarea mamei sale
Mama ei a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiul patru și și-a petrecut ultimele săptămâni din viață alături de familia ei.
„De câte ori stăteam deasupra sicriului ei, cu prietena mea atârnată de brațul meu, mă uitam în jos la mama ei și mă gândeam în sinea mea: „Asta e, am să o întreb astăzi”. Privindu-mă acum în urmă, poate că nu a fost momentul potrivit. Mi-am luat iubita deoparte și mi-am spus discursul pregătit, care era în capul meu din momentul în care am decis că vreau să fie soția mea, apoi am îngenuncheat și am întrebat-o dacă vrea să se căsătorească cu mine” , a continuat tânărul.
Revoltată, iubita lui îndurerată i-a refuzat propunerea, condamnându-l pentru insensibilitaeta de care a dat dovată „M-am uitat la ea confuz, fără a procesa cu adevărat ce era în neregulă cu momentul. Asta ar fi putut fi un fel de metaforă, nu-i așa? Mama ei moare atât de brusc, iar acum sunt aici să propun perspectiva că „viața este prea scurtă”, „traiești o singură dată” și să profit la maximum de asta. Nu am putut vedea un moment mai bun decât acela, pentru că în sfârșit am fost eliberați de judecata mamei ei și am putut fi împreună, fără părerile mamei ei. Le-am spus prietenilor mei despre asta și m-au numit un idiot insensibil" , a spus tânărul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰