O femeie din Anglia a murit călcată de o turmă de 30 de vaci, când își plimba câinele pe un câmp
O femeie a murit după ce a fost călcată în picioare de o turmă de 30 de vaci în timp ce își plimba câinele. Prietenii devastaţi au descris-o drept o „ființă umană blândă” care iubea animalele.
Femeia, în vârstă de 55 de ani, și-a găsit sfârșitul în mod tragic, după atacul pe care l-a suferit pe un câmp din apropierea satului Billingshurst, West Sussex. Locuitorii îngroziți au povestit cum femeia a fost găsită „acoperită de sânge” , luni înainte de prânz, relatează Mirror.
Animalele sunt cunoscute de localnici ca fiind periculoase
Mai mulți localnici s-au grăbit să-i ofere ajutorul femeii afectate, înainte să sosească poliția, paramedicii și un elicopter. Un echipaj de urgențe i-a aplicat femeii manevrele de resuscitare timp de o oră, într-o încercare disperată de a o salva, dar ea a fost declarată moartă la fața locului. Sora ei s-a grăbit să ajungă la fața locului după ce a citit într-un anunț de pe Facebook că animalul de companie al femeii a fost găsit. Locuitorii au susținut că un bărbat a fost rănit de aceleași vaci, în luna mai a acestui an și a trebuit să fie transportat cu elicopterul la spital, dar a supraviețuit.
„Eram acasă imediat după ce s-a întâmplat și când am ajuns acolo, vecinii mei încercau să o resusciteze. Am văzut poliția, ambulanțele și elicopterul, apoi sora femeii a fugit și a văzut-o întinsă pe câmp. Era drăguță. Iubea animalele și își iubea câinele. Era o ființă blândă. Gândul că a fost călcată în picioare de o vacă este pur și simplu hidos. Nici măcar nu se hrănea cu carne, era vegetariană. Întotdeauna își plimba câinele chiar pe lângă casa mea. Obișnuiam să lucrez cu ea într-un bar în urmă cu mulți ani”, a declarat o prietenă a femeii.
- Premieră la Tâgu Mureș. Grădina zoologică se laudă cu un vițel dintr-o rasă tradițională, dispărută din...
- Femeie acuzată de crimă, după ce soțul a fost înjunghiat în propria acasă, în Anglia
- Drama unei fetiţe de 12 ani, vândută pe câteva vaci unui bătrân, să-i fie mireasă. Amira a fost salvată în...
„Eu am fost poate a patra persoană care a ajuns acolo. Am văzut ambulanța aeriană și am spus "ce se întâmplă?" Femeia era în mijlocul câmpului. Echipele de la ambulanță o resuscitau și elicopterul a apărut. Au început să se ocupe de ea și în timp ce stăteam pe alee a apărut o altă doamnă care a spus: "Am văzut pe Facebook că a fost găsit câinele surorii mele, am sunat-o pe sora mea și nu mi-a răspuns”. Apoi și-a găsit sora întinsă pe podea. Se pare că încă mai respira când vecinii mei au găsit-o. Fermierul pune toate aceste semne pe câmp spunând „vacile cu viței sunt periculoase, nu traversa dacă ai un câine cu tine. Acesta este al doilea incident care implică vacile lui. Pe 28 mai, un bărbat a fost grav rănit de vaci și a trebuit să fie dus la spita cu un elicopter. Sunt în jur de 30 de vite Limousin pe câmp. Sunt mame cu viței”, a declarat un martor de la fața locului.
Detectivii spun că moartea femeii nu este tratată ca fiind suspectă.
„Facem apel pentru martori după un incident la o fermă din Billingshurst, luni. Serviciile de urgență au răspuns îngrijorărilor pentru starea unei femei văzute pe un câmp din Rowner Road, în jurul orei 11.40. Din păcate, femeia în vârstă de 55 de ani a fost declarată decedată la fața locului. Rudele ei apropiate au fost informate. Femeia suferise răni după ce a fost călcată de vite pe câmp. Moartea nu este tratată ca fiind suspectă. Ofițerii investighează și au făcut apel pentru ca martorii din zonă să se prezinte, la momentul respectiv”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Sussex.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰