O femeie din UK a murit sub ochii soțului său, după ce a căzut 30 de metri în gol de pe muntele Dolomiţi, în timpul unei drumeţii
O femeie și-a găsit sfârșitul după ce a căzut de la 30 de metri înălțime de pe un munte din Italia, unde făcea drumeții cu soțul ei.
Femeia în vârstă de 56 de ani și soțul ei făceau drumeții pe munții Dolomiți, din nordul Italiei, când aceasta și-a pierdut echilibrul și a căzut.
Accidentul a avut loc cu puțin timp înainte de ora 14:00, când aceștia deja parcurseseră 3 sferturi din drumul care ducea la refugiul Santner de pe Catinaccio, în Tirolul de Sud. Poteca pe care aceștia se aflau, via Ferrata, este un drum foarte dificil și abrupt, care poate fi parcurs doar având echipamentul specific, relatează Mirror. Trupul ei a fost recuperat cu un elicopter de urgență.
Acesta nu este primul caz similar care s-a produs în munții Dolomiți
Nu este prima dată când cineva moare în timp ce face drumeţii pe poteca abruptă de munte. Săptămâna trecută, un turist italian de 55 de ani a murit după ce funia de susținere s-a desfăcut și a căzut în gol aproximativ 40 de metri.
- "Tragedia asta ne-a cutremurat pe toţi". Cadavrul unui gălățean a fost găsit într-un lac din Italia. Nimeni nu...
- Turistă de 54 de ani, salvată cu greu de salvamontiştii maramureşeni, după ce a alunecat şi şi-a rupt piciorul
- Un băiat de 15 ani s-a înecat în Laguna Albastră din Cluj. Puștiul a intrat să se răcorească și nu a mai...
Cu doar o săptămâna în urmă, un tată britanic a fost dat dispărut după ce acesta a sărit într-un lac pentru a-și salva fiul. Aran Chada a dispărut după ce a sărit în Lacul Garda din Italia pentru a-și salva fiul în vârstă de 14 ani, care a căzut din barca pe care o închiriase vineri după-amiază.
Bărbatul de 51 de ani din Woodhouse Eaves, din Leicestershire a reușit să-și urce fiul înapoi în barcă, însă acesta nu a mai reușit să iasă din apă. Se crede că a suferit o convulsie din cauza temperaturii apei despre care se spune că este cu 10 grade mai rece decât temperatura aerului.
Corpul bărbatului încă nu a fost găsit, iar cercetările sunt în desfășurare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰