Galerie foto O femeie și o fetiţă de cinci ani, găsite moarte, după ce maşinile în care se aflau au fost măturate de inundaţiile devastatoare provocate de uraganul Pamela
Cadavrele unei femei și ale unei fete de cinci ani au fost recuperate, după ce o inundație fulgerătoare în urma uraganului Pamela a măturat totul în cale, în San Antonio.
Ocupanții celor două vehicule au fost spulberaţi de şuvoaiele de apă şi purtaţi până în pârâul Martinez. Tragedia cumplită a avut loc în jurul orei 18:30, în partea estică a oraşului. Victimele făceau parte din aceeaşi familie, a declarat șeriful județului Bexar, Javier Salazar.
Tatăl şi patru dintre copii au fost salvaţi
Într-unul dintre vehicule se afla un bărbat, fetiţa de 5 ani şi alte două copile pe bancheta din spate, în timp ce femeia de 52 de ani conducea o altă maşină, alături de aţi doi copii. Toți erau în drum spre Școala Elementară Tradiție când şuvoaiele au izbit din plin cele două maşini. Bărbatul şi patru dintre copii au fost salvaţi. Pentru micuţa Alyssa Layman nu s-a mai putut face nimic.
„Nu este nimic mai sfâșietor decât să scoți corpul unui copil de cinci ani dintr-o mașină”, a declarat şeriful Javier Salazar într-o conferință de presă. „Este îmbrăcată pentru ceea ce mi s-a spus că ar fi fost prima ei zi de școală. Încă purta rucsacul”.
Tatăl vitreg al copilei, Jose, a mărturisit, vorbind despre momentul tragediei, că nu erau bariere montate care să avertizeze că drumul este periculos, motiv pentru care nu au crezut că ar fi probleme să treacă cu maşina în acea zonă. Câteva secunde mai târziu a fost izbit din plin de apă și a încercat frenetic să-și scoată cele trei fiice vitrege prin fereastra autovehiculului. El a spus că Alyssa, cea mai mică, a fost prinsă în curenţii puternici şi purtată de ape.
„Am încercat să o salvez. Am încercat să o salvez cât am putut”, a spus Jose, răpus de durere.
Familia a rămas agățată atunci de copaci în așteptarea echipajelor de salvare. În celălalt vehicul, doi băieți au reușit să iasă, dar femeia de 52 de ani a rămas blocată în maşina care se scufunda sub apă. Poliţia a spus că curenţii sunt mult prea puternici pentru a risca să scoată corpul femeii, maşina fiind lăsată la momentul respectiv sub apă, urmând ca eforturile de recuperare la 4 metri sub apă să fie reluate a doua zi.
Jose a spus că barierele de la trecere ar fi trebuit ridicate: „Le aveau mereu puse şi acum nu erau. Am bun simț și nu aș fi trecut prin aşa ceva dacă barierele alea ar fi fost lăsate”
El a descris-o pe Alyssa ca pe un „copil drăguț [care] vorbea foarte mult - vorbăreț, era foarte inteligentă, foarte inteligentă”.
În încercarea de salvare a familiei au fost folosite bărci, drone și scafandri, au spus oficialii.
Uraganul Pamela a aterizat pe coasta pacifică a Mexicului miercuri, apoi a început să se disipeze pe măsură ce se deplasa spre centrul Texasului și sud-est de Oklahoma. Joi seară, potrivit departamentului șerifului, o femeie, doi adolescenți, un copil de un an și unul de cinci ani au fost salvaţi după ce vehiculul lor a fost luat de ape pe North Abbott Road. Cei doi băieți adolescenți urcaseră deasupra mașinii scufundate, au spus ei, și făceau semn cu mâna pentru a atrage atenţia serviciilor de urgență. Folosind camioane cu scară, toată încărcătura mașinii a fost readusă în siguranță la uscat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰