O fetiță de 9 ani a murit după ce a fost lăsată 8 ore în mașina încinsă în timp ce mama era la muncă, în Texas
O fetiță de 9 ani a murit după ce a fost lăsată timp de opt ore într-o mașină încinsă, în timp ce mama ei era la serviciu în Texas. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele tragediei, scrie presa din SUA.

Incidentul a avut loc în parcarea unei fabrici din Galena Park, aparținând unui producător de materiale pentru construcții. Mama copilei, în vârstă de 36 de ani, a venit la muncă la ora 6 dimineața și, din motive necunoscute, a adus-o pe fiica ei cu ea. A lăsat-o în mașină cu puțină apă, geamurile puțin coborâte și parasolarele trase.
Fetița a fost găsită în stare gravă abia la ora 2 după-amiaza, când mama s-a întors la mașină. A sunat imediat la 112, iar salvatorii au sosit la fața locului, dar nu au reușit să o salveze. Copila a fost dusă la spital, unde a fost declarată decedată.
Sheriful Ed Gonzalez a spus că temperatura exterioară era de aproximativ 36°C și că un copil se poate supraîncălzi mult mai repede decât un adult. El a precizat că mama a fost reținută și că urmează să fie formulate acuzații.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰