Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O influenceriţă va face închisoare pentru că a minţit pe Instagram. Cuplul acuzat că ar fi vrut să-i fure copiii a dat-o în judecată. Katie "voia mulţi urmăritori"

O mămică-influencer, avidă de celebritate, va merge la închisoare după ce a minţit pe Instagram că un cuplu ar fi vrut să îi fure copiii în timp ce era la cumpărături. Milioane de oameni i-au văzut povestea şi, după postare, a câştigat 80.000 de noi fani. Presupuşii răpitori au dat-o în judecată pentru că le-a afectat imaginea: ei doar făceau cumpărături în acelaşi loc. 

de Redactia Observator

la 02.07.2023 , 21:27

Katie Sorensen şi-a câştigat faima prin postări despre parenting, produse şi tratamente de frumuseţe sau sfaturi casnice. În decembrie 2020, şi-a şocat fanii cu o poveste care e coşmarul oricărui părinte: un cuplu de latino-americani ar fi vrut să-i răpească cei doi copii în timp ce era la cumpărături într-un supermarket. 

Condamnată pentru minciuni pe Instagram

"Luni, săptămâna aceasta, copiii mei au fost ţinta unei tentative de răpire. Mergeau foarte aproape de mine, mă simţeam neliniştită, nu mă simţeam bine deloc. Dar am spus să nu judec cartea după copertă", povestea Katie Sorensen, influencer.

Vezi și

Katie susţine că cei doi au urmărit-o până la maşină şi s-au îndepărtat doar după ce a strigat după ajutor. După postarea devenită virală, Katie a mers şi la poliţie. Fotografia celor doi presupuşi răpitori a fost publicată, iar unul dintre copiii lor i-a văzut la televizor.

Pe acelaşi subiect

Cuplul a mers imediat la poliţie, iar versiunea lor şi imaginile din magazin au contrazis povestea mamei-influencer. Cei doi spun că erau pur şi simplu în magazin la cumpărături, astfel că au dat-o în judecată pe denunţătoare.

"Voia să aibă mai mulţi urmăritori. Voia conţinut pentru faimă şi pentru bani, pe spatele nostru. Sigur că ne pare rău că este o mamă şi merge la închisoare, dar nu i-a părut deloc rău şi asta o să îi dea o lecţie", spune Saddie Martinez, acuzată de răpire. 

Femeia a strâns 80.000 de noi fani pe Instagram. A şters apoi postările, dar ancheta a continuat. "A perceput şi a înţeles greşit o serie de evenimente întâmplătoare, care se întâmplau în jurul ei, iar la poliţie a făcut o plângere sinceră", a declarat Charles Dresow, avocat.

Juriul a stabilit însă că femeia a indus în eroare intenţionat. A fost condamnată la trei luni de închisoare dintre care una o va petrece efectiv după gratii. În plus, nu mai are voie să posteze pe reţelele sociale timp de un an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O influenceriţă va face închisoare pentru că a minţit pe Instagram. Cuplul acuzat că ar fi vrut să-i fure copiii a dat-o în judecată. Katie "voia mulţi urmăritori"