O mamă a 3 băieţi a murit de cancer la doar 4 zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale: „Suntem zdrobiţi de durere"

O tânără mamă şi-a pierdut viaţa în mod tragic, la doar patru zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale, pe patul de spital, într-un centru de îngrijire paliativă. Luptase împotriva cancerului cu toate forţele, sperând că va apuca să-şi vadă băieţii crescând mari, însă boala mult prea puternică a învins.

de Larisa Andreescu

la 22.08.2022 , 11:47

Lyndsey McKeown şi familia O mamă a 3 băieţi a murit de cancer la doar 4 zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale - Gofundme

Lyndsey McKeown, în vârstă de 35 de ani, a fost „răpită” din braţele familiei sale de o boală mult prea cruntă. A închis ochii pentru ultima dată la începutul sătpămânii trecute, după o luptă de 18 luni cu cancerul de col uterin şi de stomac.

Tânăra mamă s-a căsătorit cu partenerul ei Daniel la Dublin, într-un centru de îngrijire paliativă, în timp ce fiii Rian, 12 ani, Riley, 10 ani și Carson, 7 ani, le-au fost alături. Femeia primise vestea că învinsese cancerul de col ulterin în februarie, însă a murit în somn la Harold's Cross Hospice luni, 15 august. Boala reapăruse şi se extinsese la stomac, spre disperarea familiei.

Vestea morţii tinerei a picat ca un trăsnet asupra celor apropiaţi

Articolul continuă după reclamă

Familia și prietenii devastați și-au exprimat durerea aducând un omagiu mamei de doar 35 de ani.

„Toată lumea este zdrobită de vestea morţii ei. Lyndsey a fost o persoană incredibilă și de aceea toată lumea a iubit-o. Obișnuiam să-i spun că e Maica Tereza într-un trening pentru că era atât de bună cu toată lumea. A cântat și a dansat prin viață, chiar și în cele mai proaste zile ale ei. Lumina viața tuturor, era genul care ar fi făcut orice pentru tine”, a spus o prietenă, Sharon Ogden, potrivit The Sun.

Pentru a ajuta familia în privinţa costurilor pentru înmormântare, Sharon a organizat o strângere de fonduri. De asemenea, familia şi prietenii oferă sprijin soţului şi celor trei băieţi ai cuplului, între care doi cu nevoi speciale, în încercarea de a strânge bani pentru o casă nouă.

„Este ultimul lucru pentru care Daniel și băieții trebuie să-și facă griji în acest moment”, a adăugat Sharon. Aceasta a creat o pagină GoFundMe în urmă cu peste un an, când Lyndsey a aflat că avea o tumoare în stadiul patru în partea din spate a stomacului. Cancerul s-a extins în stomac în ultimele trei săptămâni de boală. 

Un ultim rămas bun

În timpul înmormântării la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ballyfermot, Dublin, sora ei, Ealish, a povestit despre cât de frumoasă a fost în ziua nunţii ei şi despre cum a arătat ca o prinţesă, aşa cum şi-a dorit mereu să fie atunci când va spune „DA” şi îşi va uni destinul alături de dragostea vieţii sale.

Lyn a avut ultimele câteva săptămâni grele, dar a reușit totuși să-i facă pe toți să râdă în jurul ei”, a încheiat Ealish.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Mapamond » O mamă a 3 băieţi a murit de cancer la doar 4 zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale: „Suntem zdrobiţi de durere"