Antena Meniu Search
x

Video Nicoleta era pregătită să lupte cu cancerul. Bătălia i-a fost oprită la spital, în timpul unui examen CT. A murit sub ochii fiului său: "Tușea foarte tare"

O banală examinare cu ajutorul computerului tomograf i-a adus moartea unei femei din Târgoviște. Bolnavă de cancer, pacienta a mers la o clinică privată pentru o investigație scurtă. Starea ei s-a agravat brusc, în timpul procedurii, după ce a băut cele 6 pahare de substanță de contrast. În timp ce reprezentanții clinicii exclud varianta unui malpraxis, familia pacientei vrea să afle cu exactitate cauza decesului. 

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 17.08.2022, 19:30

Vezi și

Nicoleta avea 51 de ani. În urmă cu mai bine de o lună, medicii i-au spus că suferă de cancer. Vestea nu a descurajat-o, ci a continuat să lupte, încurajată de fiul ei. Încheiase deja două ședințe de chimioterapie și avea semnale că boala nu este într-un stadiu avansat. Medicul oncolog a programat-o, la începutul lunii august, la o clinică privată din Târgoviște, pentru o banală investigație prin computer tomografie.

A murit în fața fiului chiar la spital

Fiul femeii: Era pe un scaun pe hol, bea din substanța de contrast. I-au zis că trebuie să bea acea substanță în decurs de 40 de minute.

După ce s-a scurs timpul, a intrat în încăperea specială pentru computerul tomograf. Aici, starea de sănătate a femeii s-a degradat brusc aşa că procedura a fost oprită. Fiul urmărea întreaga scenă înmărmurit.

Pe acelaşi subiect

Fiul femeii: Mama era deja în fund, tușea foarte tare. A ieșit pe hol, a strigat să se sune la ambulanță. Ambulanța a venit repede. O oră și jumătate cât au resuscitat-o nu mi-a mai spus nimeni nimic. A ieșit domnul asistent cu trusa, le ducea la mașină. L-am întrebat cum se simte, dacă ați ieșit iese și mama după dumneavoastră, nu? La două secunde a ieșit doamna doctor și mi-a zis că a murit.

Dr. Ioan Maier, director SAJ Dâmbovița: La sosire, ambulanța a găsit-o pe bolnavă în stop cardiorespirator. Echipajul nostru nu avea cum să își dea seama dacă semnalmentele inițiale au fost de șoc anafilactic.

De altfel, aceasta este şi bănuiala specialiştilor - ar fi vorba despre o reacţie alergică severă care ar fi cauzat decesul. Deocamdată, însă, legiștii nu au putut să stabilească motivul morții. Substanțele de contrast se pot administra oral sau intravenos. Unii pacienţi pot avea diverse reacţii alergice, care, de obicei, nu le pun în pericol viaţa.

Adelin Cucuruzeanu, asistent radiologie: Tocmai de asta o și diluăm în apă și teoretic ar trebui să apară încă de la primele guri niște simptome slabe ale alergiilor, de exemplu niște reacții cutanate, mâncărime, strănut.

Cristian Dinu, medic oncolog: 14-19 dintr-un milion se pot prăpădi din cauza substanței.  Este, practic, o substanță radio-opacă. Pot să facă un șoc anafilactic.

Nicoleta, însă, nu se știa alergică la substanța administrată în clinică. Nici medicii nu i-au făcut vreun test după ce femeia a completat fişa medicală. La sosirea reporterilor Observator, reprezentanții clinicii au fost de negăsit.

Reporter-reprezentant clinică: - Aș putea să discut cu un reprezentant al clinicii?

- Doamna manager nu este.

- Un număr de contact al doamnei?

- În momentul de față nu facem nicio declarație, puteți discuta cu avocatul nostru.

- Să revenim noi pentru a primi numărul avocatului?

- Presupun că îl veți afla într-un mod sau altul.

Am reușit să discutăm, în cele din urmă, cu avocata clinicii, care exlude categoric ipoteza ca un medic să fi comis o greșeală.

Georgeta Păcurețu, avocat clinică: Clinica a respectat în tocmai protocolul medical în asemenea situații. Ne-am respectat în tocmai îndatoririle, empatizăm în mod deosebit și ne pare foarte rău.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cercetează cazul şi au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Nicoleta era pregătită să lupte cu cancerul. Bătălia i-a fost oprită la spital, în timpul unui examen CT. A murit sub ochii fiului său: "Tușea foarte tare"