"Petrecere" cu alcool la o grădiniţă din SUA. Un copil a adus o sticlă de tequila şi a împărţit-o cu colegii, în pauza de masă
"Petrecere" cu alcool în timpul pauzei de masă, la o grădiniţă din Michigan, Statele Unite. Potrivit Insider, un copil şi-a "cinstit" colegii cu o sticlă de tequila, pe care o adusese de acasă în ghiozdănel. Curioşi, micuţii au împărţit băutura interzisă minorilor şi, ulterior mai mulţi dintre ei au acuzat ameţeli şi stare de rău.
Părinţii revoltaţi au făcut public incidentul, după ce şi-au găsit copilaşii în stare de ebrietate, mirosind a alcool. Micuţii le-ar fi spus mamelor şi taţilor îngrijoraţi că au crezut că este suc. Totuşi, se pare că cel care a adus sticla de tequila la grădiniţă ştia că este vorba de alcool. "Fetiţa şi-a turnat băutura în pahar şi apoi l-a dat peste cap. I-a spus educatoarei că bea alcool, iar femeia a făcut o faţă amuzată", povesteşte Dominique Zanders, mama unuia dintre elevi.
Copiii au împărţit sticla de alcool, în pauza de masă
Într-o declaraţie transmisă de reprezentanţii instituţiei de învăţământ, oficialii au precizat: "Deşi încercăm să verificăm toate obiectele aduse de elevi, este pur şi simplu imposibil să monitorizăm totul. Este un incident nefericit, modul în care astfel de băuturi alcoolice pot fi aduse la grădiniţă, fiind confundate uşor de copii cu sticle de suc." Totuşi, părinţii nu acceptă astfel de scuze. "Poate că nu au suficient personal, nu ştiu, dar asta nu trebuia să se întâmple oricum", comentează Dominique Zanders.
Familiile copiilor au fost anunţate imediat de evenimentul produs în incinta grădiniţei. Mulţi sunt de părere că vina atârnă, în mare parte, deasupra capetelor părinţilor celui care a adus sticla de tequila.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰