Planul diabolic al unei femei: Și-a ucis soțul împreună cu amantul și l-a îngropat pe malul unui râu din sat. Moldoveanca a fost condamnată la 10 ani de închisoare
Sfârșit tragic pentru un bărbat, care a fost bătut până la moarte de soția și amantul acesteia. Incidentul a avut loc în 2008, în Râșcani, Moldova.
![](https://img.observatornews.ro/0/2022/8/18/484449/shutterstock-1474762337-00a2b84c.webp?w=430&f=2&v=2)
Crima a avut loc la domiciliul cuplului. Bărbatul de 39 de ani revenise acasă din străinătate, când între el și soția sa a izbucnit o ceartă. Femeia și-a sunat amantul din satul vecin, care a venit imediat să ia măsuri.
Și-a ucis soțul împreună cu amantul
O femeie din raionul Râșcani a fost condamnată la 10 ani de închisoare după ce, în anul 2008, și-a omorât soțul, în complicitate cu amantul. Acesta i-a dat în cap cu un par de mai multe ori. Femeia s-a urcat pe acesta și l-a strangulat, în timp ce amantul îl ținea de picioare. Când s-au convins că omul a murit, cei doi l-au urcat într-o roabă și l-au îngropat pe malul unui râu din sat, aproape de zorii zilei, loc în care ulterior a fost dezgropat de propriul fecior minor, în 2013, care a aflat despre cele întâmplate, informează jurnal.md.
Femeia a inventat că soțul său a fost răpit de „bandiți,” care i-ar fi interzis să-i denunțe. Ulterior, aceasta a părăsit localitatea și s-a ascuns de oamenii legii, dar a fost reținută. Acum ea a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Sentința nu este însă definitivă. În ceea ce îl privește pe amant, acesta este în continuare căutat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰