Profesor suplinitor, acuzat că și-a filmat pe ascuns elevele, în vestiarul unei școli din Anglia. 137 de clipuri găsite în laptopul bărbatului
Un profesor suplinitor al unei școli din Anglia a fost arestat, după ce în laptopul lui au fost găsite 137 de fimulețe cu eleve, din vestiarul școlii. Iubita bărbatului a fost cea care a descoperit clipurile, iar ulterior acesta și-a recunoscut fapta.
James Mattson, 38 de ani, care a lucrat la Alki Middle School din Vancouver, Washington, a petrecut mai mult de un deceniu filmând eleve în diferite ipostaze, după ce a instalat o cameră de luat vederi în vestiarul școlii, potrivit anchetei, relatează Mirror.
Bărbatul filma pe ascuns elevele încă din 2013
El a început să practice acest obicei încă din 2013, dar videoclipurile au fost descoperite abia săptămâna trecută, când iubita lui a găsit filmările în laptopul lui. Iubita lui James, cu care locuiește, a văzut un clip în care una dintre eleve se schimba în vestiar. Potrivit iubitei sale, James a recunoscut că a instalat o cameră de supraveghere în vestiar, dar doar din cauza mai multor spargeri care s-au dat la școală.
„Nu este nimic cu tentă sexuală. Nu fac nimic cu ele”, i-a spus acesta iubitei.
Poliția a folosit un mandat de percheziție pentru a confisca computerul lui James, unde au găsit 137 de videoclipuri cu mai multe fete. Cu toate acestea, oamenii legii și conducerea școlii au spus că nu există alte camere ascunse în liceu.
James a fost plasat în concediu fără plată de către școală și riscă să fie concediat după ce a fost arestat sub suspiciunea că a filmat tinerele din școală în mod ilegal. Victimele nu au fost identificate, însă ancheta contiuă. Acesta a primit o cauțiune stabilită la 500.000 de dolari, vineri, la Curtea Superioară a Comitatului Clark. Procurorul Kasey Vu a spus că acuzațiile sunt nonviolente și James a intrat la închisoare pentru că s-a predat de unul singur, după ce clipurile au fost descoperite de iubita lui.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰