Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Regret. Chiar îl iubesc". Gest inuman. Tânără de 19 ani, surprinsă când își aruncă bebelușul într-o pubelă, în SUA. Câțiva oameni l-au găsit pe micuț când căutau în gunoaie

Fără suflet! O tânără de 19 ani a fost surprinsă în timp ce-și aruncă nou-născutul într-un coș de gunoi din spatele unui centru comercial. Pentru gestul lipsit de suflet și umanitate, adolescenta va sta în spatele gratiilor timp de 16 ani.

de Redactia Observator

la 02.05.2023 , 08:52

Gest inuman. Tânără de 19 ani, surprinsă când își aruncă bebelușul într-o pubelă, în SUA. Câțiva oameni l-au găsit pe micuț când căutau în gunoaie Gest inuman. Tânără de 19 ani, surprinsă când își aruncă bebelușul într-o pubelă, în SUA. Câțiva oameni l-au găsit pe micuț când căutau în gunoaie - Capturi YouTube / Inside Edition, Hobbs Police

Tânăra mamă din New Mexico a primit ințial o pedeapsă de 18 ani de închisoare. Ulterior, după ce judecătorul a invocat motive precum sănătatea mintală a adolescentei și vârsta acesteia, i-au fost suspendați doi ani din pedeapsă, urmând ca aceasta să execute doar 16 ani de închisoare, potrivit Mirror.

Alexis Avila, în vârstă de 19 ani, a fost condamnată de jurați pentru abuz asupra copiilor care implică vătămări corporale grave. În timpul procesului, avocatul ei a susținut că acțiunile ei nu au fost premeditate și că o tulburare a sănătății mintale, nediagnosticată anterior, a contribuit la gestul inuman. Judecătorul i-a spus că, “dacă nu ar fi fost noroc și harul lui Dumnezeu” care l-a salvat pe micuț, el ar fi deliberat în schimb o sentință într-un caz de crimă, deoarece există șanse mari ca bebelușul să nu fi supraviețuit dacă nu ar fi fost găsit în aceeași zi de iarnă, în Hobbs, lângă granița cu Texas.

Și-a aruncat bebelușul într-un coș de gunoi, apoi a fugit 

Articolul continuă după reclamă

Așadar, fără milă și lipsită total de simțul matern, și-a luat pruncul de abia născut și l-a aruncat într-o pubelă din spatele unui magazin. Adolescenta i-a spus judecătorului că vrea să învețe cum să facă față stresului și anxietății și spune că regretă că a ratat primele etape din viaţa fiului său, de care s-a descotorosit cu atâta ușurință. 

Regret că primele sale ore de viață au fost traumatizante și regret că va crede că nu-l iubesc pentru că asta va citi și va auzi. Dar asta nu este deloc adevărat. Îl iubesc. Chiar îl iubesc", a spus adolescenta în fața instanței.

Tânăra mamă a fost arestată în ianuarie anul trecut, 2022, după ce un grup de oameni care se uitau prin coșul de gunoi au dat peste băiețel. Oamenii au încercat să-i țină micuțului de cald până la sosirea poliției și a paramedicilor. Autoritățile au reușit să dea de urma lui Alexis, folosind imaginile de pe o cameră de supraveghere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Mapamond » "Regret. Chiar îl iubesc". Gest inuman. Tânără de 19 ani, surprinsă când își aruncă bebelușul într-o pubelă, în SUA. Câțiva oameni l-au găsit pe micuț când căutau în gunoaie