Antena Meniu Search
x

Sfârşit tragic pentru un tânăr de 26 de ani. S-a prăbuşit şi a murit la doar câteva sute de metri de linia de finish a unui triatlon din India

Un bărbat de doar 26 de ani a murit după ce s-a prăbușit la doar 500 de metri de linia de finish a unui triatlon din India. Kamakhya Siddharth Shrivastava, un tânăr inginer, a participat la o competiție în care a înnotat 2 kilometri, a mers pe bicicletă alți 90 de kilometri și s-a prăbușit când mai avea de alergat 500 de metri din cei 21 de kilometri. Ulterior,a fost dus la spital, dar medicii nu au mai putu face nimic pentru el, transmite Independent.

de Adrian Popovici

la 11.10.2023, 17:27

Kamakhya Siddharth Shrivastava/Instagram

Polițiștii care l-au identificat pe tânărul de 26 de ani au declarat că acesta a murit din cauza unei insuficiențe multiple a organelor, potrivit rapoartelor mass-media indiene. Motivul morții sale nu a fost încă confirmat oficial.  Organizatorii evenimentului au emis o declarație pe tema tragediei, dar au spus că nu vor împărtăși detaliile personale ale tânărului "din respect pentru sportiv și familia acestuia".

Alergătorul, care își documenta pregătirea pentru triatlon pe Instagram de săptămâni întregi, a luat parte la categoria individuală a cursei care includea participanți din 50 de țări. Pe profilul său de social media, Kamakhya Siddharth Shrivastava posta clipuri cu el antrenându-se și se descria ca un "dependent de adrenalină", gata să cucerească "marea, cerul și pământul".

"Suntem întristați să confirmăm moartea unui participant la cursă în timpul triatlonului de duminică", au transmis organizatorii.

"La aproximativ 500 de metri de terminarea porțiunii de alergare a cursei, sportivul a avut nevoie de asistență medicală. Personalul medical de urgență și o ambulanță poziționată pe traseul de desfășurare a evenimentului au oferit asistență medicală imediată înainte de a transporta sportivul la un spital din apropiere, unde a murit astăzi",  au mai transmis oficialii competiției.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Mapamond » Sfârşit tragic pentru un tânăr de 26 de ani. S-a prăbuşit şi a murit la doar câteva sute de metri de linia de finish a unui triatlon din India