Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şi-a decapitat fosta iubită cu o sabie de samurai, apoi le-a spus poliţiştilor că a fost ''autoapărare''. Doi copilaşi au rămas fără mamă, în SUA

Crimă şocantă: Un bărbat, care și-a decapitat fosta parteneră cu o sabie de samurai, susţine că a fost un act de autoapărare. Atacul terifiant a avut loc în plină zi, în mijlocul unei străzi din San Carlos, California. 

de Redactia Observator

la 09.02.2023 , 18:11

Şi-a decapitat fosta iubită cu o sabie de samurai, apoi le-a spus poliţiştilor că a fost ''autoapărare'' Şi-a decapitat fosta iubită cu o sabie de samurai, apoi le-a spus poliţiştilor că a fost ''autoapărare'' - Facebook

Presa locală a scos în evidenţă că doi copii, în vârstă de unu și șapte ani, au fost găsiți la fața locului spunând că ''își vor mama'', după ce Karino Castro a fost decapitată de Jose Raphael Solano Landaeta în timpul incidentului de groază, conform Daily Star

Doi copilaşi au rămas acum fără mamă

Scena a avut loc în toamna anului trecut. Solano a fost arestat de poliția din California, după ce s-a întors la locul presupusului atac. Perechea a avut o relație romantică înainte de incident și, potrivit autorităților, a existat un istoric de plângeri și violență domestică.

Articolul continuă după reclamă

Se pare că bărbatul are un trecut criminal extins, violent și un istoric de boli mintale, iar femeia avea chiar un ordin de restricție temporar împotriva suspectului încă din aprilie, înainte de a fi ucisă. Din spatele gratiilor, acesta susţine că este nevinovat şi că totul s-a petrecut în timp ce se apăra la rândul său: ''A ieșit de pe partea șoferului acelui Volkswagen cu cuțitul în mână''

Avocatul apărării are însă o altă variantă: ''Nu am avut niciun raport că ar fi fost înarmată cu un cuțit sau că cineva ar fi văzut un cuțit, cu atât mai puțin folosind un cuțit. A pretins că se apără de femeia care avea un sfert din înălţimea lui''. 

Bunica bărbatului, Danielle Gannon, a declarat că acesta a fost diagnosticat cu schizofrenie și mai mult ca sigur că o va folosi ''ca o scuză pentru comportamentul său''. Încă nu a fost stabilită o dată de judecată. Până atunci, bărbatul rămâne închis. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » Şi-a decapitat fosta iubită cu o sabie de samurai, apoi le-a spus poliţiştilor că a fost ''autoapărare''. Doi copilaşi au rămas fără mamă, în SUA