Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tată care și-a ucis cele două fiice, găsit vinovat după 12 ani. Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață, în Texas

Un bărbat a fost găsit vinovat de crimă, după ce și-a împușcat mortal cele două fiice adolescente și a pledat nevinovat în fața poliției timp de peste un deceniu.

de Maria Dogaru

la 10.08.2022 , 17:58

Yaser Said, în vârstă de 65 de ani, a fost condamnat pentru crimă capitală și condamnat la închisoare pe viață după ce și-a ucis cele două fiice, Amina, în vârstă de 18 ani, și Sarah, în vârstă de 17 ani, în 2008, relatează Mirror.

El a fost arestat 12 ani mai târziu în Justin, Texas, după ce a fost plasat pe lista FBI a celor mai căutați zece fugari. Juriul din comitatul Dallas a ajuns la verdict după ce a deliberat timp de trei ore, iar Said a fost condamnat la închisoare pe viață fără eliberare condiționată. Procurorii nu au urmărit pedeapsa cu moartea.

Un tată care și-a ucis cele două fiice, găsit vinovat după 12 ani

FBI

Articolul continuă după reclamă

Said, un fost șofer de taxi, și-a ucis fetele pentru că era supărat că acestea ieșeau la întâlniri și dorea să aibă control asupra lor.

Pe acelaşi subiect

 "Nici nu le-a lăsat pe aceste fete să meargă la un film. Nu le-a lăsat să iasă afară", a declarat un procuror. 

Un raport al poliției din momentul crimei a mai spus că un membru al familiei le-a spus anchetatorilor că Said a amenințat-o pe Sarah cu "bătaia" pentru că a avut o întâlnire cu un non-musulman.

Adolescentele au fost găsite cu multiple răni cauzate de armă, într-un taxi în fața unui motel din Irving, o suburbie din Dallas.

Una dintre victime a apucat să sune la urgențe, înainte să-și dea ultima suflare

Una dintre fete a sunat la 911 de pe un telefon mobil și i-a spus operatorului că este pe moarte. Poliția a stabilit ulterior că era Sarah. O înregistrare făcută de serviciul de urgențe a dezvăluit cum fata se auzea strigând după ajutor „Ajutor. Sunt pe moarte. Doamne. Oprește-te”.

Poliția a spus că o mare parte din ceea ce a spus Sarah în înregistrare este de neînțeles și solicitările repetate ale operatorului de a îi spune o adresă exactă au rămas fără răspuns.

O oră mai târziu, 911 a primit un apel de la o persoană care descoperise cadavrele surorilor în taxi.

 „Nu par vii”, a spus apelantul. "Meriți să mori acum, în închisoare. Mi-ai luat viața. Mi-ai luat familia într-o singură noapte", a spus mama fetelor, Patricia Owens, care se afla în sala de judecată la momentul sentinței. 

Said a fost inclus pe lista FBI „Zece cei mai căutați fugari” în 2014 „pentru actul odios pe care l-a comis împotriva fiicelor sale”, a declarat agentul special FBI Dallas, Matthew DeSarno.

Chiar și după 12 ani de frustrare și fundături, urmărirea ucigașului lor nu a încetat niciodată. Arestarea tatălui lor, Yaser Said, ne aduce mai aproape de a ne asigura că justiția este făcută în numele lor”, a declarat șeful poliției din Irving, Jeff Spivey, după ce bărbatul a fost arestat, în 2020.

Maria Dogaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Un tată care și-a ucis cele două fiice, găsit vinovat după 12 ani. Bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viață, în Texas