Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tatăl și cei doi copii mici au murit pe loc, într-un accident înfiorător, pe un drum din Germania. Bărbatul s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere

Imagini de groază pe un drum din Germania, după ce un Audi A6 s-a izbit de un copac cu o forță incredibilă și s-a rupt în două. În urma impactului înfiorător, bărbatul care se afla la volan și cei doi copii ai săi, un băiețel de 3 ani și surioara lui de doar 1 an, au murit pe loc. Singurul supraviețuitor, un tânăr de 23 de ani, pasager în mașină, a fost grav rănit, dar este în afara oricărui pericol. 

de Veronica Micu

la 30.10.2022 , 13:02

Nenorocirea s-a produs la începutul săptămânii, pe un drum din Rheurdt, un oraș din landul Renania de Nord-Westfalia, Germania. La câteva zile de la accidentul de groază, presa germană a dezvăluit că șoferul de 47 de ani s-a urcat la volan fără să aibă permis de conducere, iar mașina nu era asigurată și avea plăcuțele de înmatriculare ale altui autoturism.

Tatăl a ieșit cu mașina de pe șosea, după ce a vrut să depășească un tractor 

Tragedia a avut loc luni, în jurul orei 16.00, când tatăl familiei, care conducea un Audi A6, pe drumul de la Lind spre Tönisberg, a vrut să depășească un tractor. Din motive care încă nu au fost clarificate, bărbatul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și s-a izbit frontal de un copac.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"O scenă de neimaginat"

Forța impactului a fost incredibilă, pentru că mașina s-a rupt efectiv în două. O jumătate din Audi a rămas lângă trunchiul copacului, iar cealaltă jumătate a fost aruncată la câțiva metri distanță. Șoferul și cei doi copii ai săi, un băiețel de 3 ani și o fetiță de 1 an, au murit pe loc. O patra persoană care se afla în mașină, un tânăr de 23 de ani, a fost grav rănit, însă viața sa nu este pusă în pericol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Bild scrie că în momentul accidentului ploua abundent și este posibil ca mașina să fi derapat. Iar RP Online precizează că limita de viteză pe tronsonul unde s-a produs nenorocirea este de 70 km/oră, depășirea fiind interzisă. 

Când au ajuns la locul accidentului, pompierii au văzut scene de neimaginat. O purtătoare de cuvânt a poliției a informat într-un comunicat că mulți dintre salvatori au primit sprijin psihologic. Cercetările privind modul în care s-a produs accidentul și cauza acestuia sunt în desfășurare.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Tatăl și cei doi copii mici au murit pe loc, într-un accident înfiorător, pe un drum din Germania. Bărbatul s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere