TIR scăpat de sub control după ce șoferul a leșinat la volan, pe un drum din Italia. Un polițist a evitat o posibilă tragedie
Imagini de infarct pe un drum din Italia, după ce șoferul unui TIR a leșinat la volan în timp ce conducea camionul. Autotrenul a rulat haotic, însă intervenția curajoasă a unui polițist a salvat situația și a dus la evitarea unei adevărate tragedii.
Scenele au avut loc pe drumul statal 379 între Bari și Lecce, la câțiva kilometri de nodul Brindisi, scrie La Repubblica. Un agent al postului de Poliție Ostuni a intrat în cabina unui TIR în mers, care se deplasa în zig-zag, și l-a salvat pe șoferul care leșinase la volan: a luat piciorul camionagiului de pe pedala de accelerație și a oprit autotrenul.
Agenții și-au dat seama că ceva nu este în regulă, după ce au văzut resturi pe carosabil și mersul haotic al TIR-ului. Au înțeles că ar putea să se întâmple o tragedie și au decis să acționeze.
Șoferul de TIR a fost readus la viață de medici
Polițiștii au reușit, cu dificultate, să ajungă la camion și, asemenea unor scene dintr-un film James Bond, unul dintre agenți a deschis ușa și a pătruns în cabină, găsindu-l pe șofer inconștient. I-a luat piciorul de pe accelerație și a oprit vehiculul.
La fața locului au ajuns în scurt timp și primele echipaje de prim-ajutor, care, din fericire, l-au readus la viață pe șofer prin manevre de resuscitare.
Ulterior, bărbatul a fost transportat cu amblanța la spitalul din Brindisi. Intervenția la timp a polițiștilor a dus la evitarea unor posibile accidente rutiere ce puteau avea urmări grave, mai scriu jurnaliștii italieni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰