Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei fetițe de 5, 8 și 9 ani, găsite moarte lângă camionul tatălui lor, în SUA. Semnele crimei, ignorate

Trei surori, cu vârste de 5, 8 și 9 ani, au fost date dispărute în statul Washington după ce tatăl, care avea drept de vizită, nu le-a adus înapoi acasă. Deși mama lor a alertat autoritățile, poliția nu a emis o alertă de răpire, considerând că nu există un pericol iminent. Trupurile fetițelor au fost descoperite ulterior în camionul tatălui, care este acum dat în urmărire, relatează The Associated Press.

de Redactia Observator

la 04.06.2025 , 09:08

Autoritățile din statul Washington sunt în căutarea lui Travis Decker, un veteran militar în vârstă de 32 de ani, acuzat că și-ar fi ucis cele trei fiice, în vârstă de 5, 8 și 9 ani. Fetele au fost găsite moarte luni lângă camionul tatălui lor, abandonat lângă un camping aflat la aproximativ 210 kilometri est de Seattle, potrivit NBC News

"Trupurile fetelor au fost descoperite în apropierea vehiculului", a declarat căpitanul Brian Chance de la biroul șerifului din comitatul Chelan. Travis Decker nu se afla la fața locului.

Și-ar fi ucis fetițele, apoi le-a abandonat lângă camion

Articolul continuă după reclamă

Căutările continuă, cu sprijinul FBI și al Serviciului Marșalilor SUA. Dronelor și avioanelor li s-au alăturat echipe terestre care verifică zona din apropierea orașului Leavenworth. "Încă nu am terminat căutările. Nu ne vom odihni până nu-l găsim pe Travis", a spus șeriful Mike Morrison.

Deși cauzele exacte ale morții fetelor și posibilele motive ale crimei nu au fost făcute publice, ancheta este în desfășurare, iar corpurile neînsuflețite ale copiilor se află în custodia legiștilor.

Totul a început vineri seara, când mama fetelor a alertat autoritățile după ce Decker, care avea drept de vizită, nu le-a readus acasă. Poliția a încercat atunci să obțină o alertă AMBER, dar cererea a fost respinsă pentru că nu au fost îndeplinite criteriile stricte impuse de Departamentul de Justiție al SUA: dovezi clare ale unei răpiri și existența unui pericol iminent.

"Într-o situație în care un părinte cu drept de custodie întârzie să aducă înapoi copiii, nu există indicii automate că aceștia ar fi în pericol", a explicat Chris Loftis, purtătorul de cuvânt al Poliției Statale din Washington.

Sâmbătă, autoritățile au emis totuși o alertă pentru persoană dispărută aflată în pericol, destinată cazurilor în care persoanele nu își pot asigura propria siguranță. "Această alertă a avut același rol de notificare publică precum o alertă AMBER", a adăugat Loftis.

Inițial, Decker a fost pus sub acuzare pentru interferență cu custodia, însă ulterior anchetatorii au emis un mandat de arestare pe numele său pentru trei capete de acuzare de crimă de gradul întâi și trei pentru răpire. Travis Decker este un fost militar cu pregătire extinsă, iar autoritățile nu exclud posibilitatea ca acesta să fie înarmat. Din motive de siguranță, oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie de el dacă îl văd, ci să anunțe imediat poliția.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Mapamond » Trei fetițe de 5, 8 și 9 ani, găsite moarte lângă camionul tatălui lor, în SUA. Semnele crimei, ignorate