Un copilaş de nici doi ani, sfâșiat de câinele familiei, după ce a fost lăsat în grija fraţilor mai mari, în SUA
Un copilaş de un an şi jumătate a fost ucis de câinele familiei, un Rottweiler, în casa lor din New York, marţi seară. Atacul s-a produs în jurul orei 22:45.
Tragedia care a lovit o familie din SUA a avut loc marţi seară. Copilul era supravegheat de frații săi mai mari, în timp ce părinții lor erau plecaţi, potrivit NYPD. Surse au declarat pentru New York Daily News că tatăl copilului l-a lăsat pe băiat cu cei doi frați mai mari - în vârstă de 11 și nouă ani - în apartamentul aflat la parter, şi a plecat la muncă.
În momentul în care câinele a atacat copilul, se spune că frații săi au fost atât de îngroziți încât au ieșit în stradă pentru a cere ajutorul unui trecător. Persoana a scos copilaşul rănit din apartament, a informat presa, conform Daily Mail.
O anchetă a fost deschisă în cazul morţii copilului
Ofițerii de poliție care au răspuns la fața locului au descoperit că cel mic sângera din abundenţă, după ce fusese muşcat în special de gât şi de umăr. Cel mic a murit la spitalul Maimonides - la aproximativ 15 minute de mers cu mașina - și câinele a fost luat de către Animal Care and Control, au spus oficialii.
Surse au declarat că băiatul de 11 ani a spus poliției că animalul l-a atacat anterior și pe el. Odată întorşi acasă, părinții au fost interogați de detectivii care lucrează la caz pentru a stabili cineva se face responsabil de moartea copilului. Nu au fost făcute arestări în legătură cu atacul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰