Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un livrator care s-a ars cu cafea fierbinte de la Starbucks a devenit multimilionar, după ce a dat compania în judecată

Un tribunal din California a obligat Starbucks să plătească 50 de milioane de dolari unui livrator, Michael Garcia, care a suferit arsuri grave după ce o băutură fierbinte s-a vărsat peste el din cauza unui capac pus necorespunzător.

de Redactia Observator

la 15.03.2025 , 17:44

Un livrator a ajuns multimilionar, după ce s-a ars cu cafea fierbinte în timp ce ridica o comandă de la Starbucks Un livrator a ajuns multimilionar, după ce s-a ars cu cafea fierbinte în timp ce ridica o comandă de la Starbucks - Shutterstock

Michael Garcia ridica băuturi de la un drive-through din Los Angeles când „a suferit arsuri grave, desfigurare și leziuni la nivelul organelor genitale atunci când băuturile fierbinți s-au vărsat” pe poala sa, conform procesului intentat în 2020 la Curtea Superioară din California. Procesul acuză Starbucks că și-a încălcat obligația de a asigura capacul, relatează CNN.

Cum s-a petrecut incidentul

Michael Parker, avocatul lui Garcia, a declarat că clientul său ridica trei băuturi, iar una dintre ele nu era introdusă complet în suport. Când un angajat i-a înmânat comanda, o băutură fierbinte a căzut din recipient și l-a ars pe Garcia, a declarat acesta.

Articolul continuă după reclamă

Printre daunele suferite de şofer se numără durere fizică, angoasă mentală, pierderea plăcerii de a trăi, umilință, inconveniente, durere, desfigurare, afectare fizică, anxietate și stres emoțional, potrivit unei înregistrări a verdictului de la Courtroom View Network.

Starbucks a declarat că intenționează să facă apel la verdict.

„Îl compătimim pe dl Garcia, dar nu suntem de acord cu decizia juriului potrivit căreia am fost vinovați pentru acest incident și considerăm că daunele acordate sunt excesive”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. „Ne-am angajat întotdeauna să respectăm cele mai înalte standarde de siguranță în magazinele noastre, inclusiv în ceea ce privește manipularea băuturilor fierbinți.”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi descalificată Diana Şosoacă din cursa pentru alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Un livrator care s-a ars cu cafea fierbinte de la Starbucks a devenit multimilionar, după ce a dat compania în judecată