Antena Meniu Search
x

Galerie foto Un tânăr de 19 ani a murit în accident de maşină, în timp ce fugea de poliţişti. Transporta ilegal mai mulţi migranţi la graniţa cu Mexic

Un tânăr de 19 ani a avut parte de un sfârşit tragic după ce a fost urmărit de un echipaj al poliţiei. Maşina în care se afla a fost implicată într-un accident, în Texas.

de Redactia Observator

la 02.10.2021, 10:52

Gabriel Salazar, cunoscut pentru videoclipurile pe care le posta pe TikTok şi-a pierdut viaţa în timp ce voia să transporte ilegal spre graniţa cu Mexic mai mulţi imigranţi, relatează Daily Star. Potrivit anchetei accidentul s-ar fi produs chiar în momentul în care tânărul era urmărit de poliţişti. Primul apel care anunţa accidentul a avut loc în jurul orei 1:25 dimineaţa.

Lacrimile apropiaţilor după moartea tânărului

Gabriel a avut peste 1,3 milioane de urmăritori pe TikTok, unde posta diverse videoclipuri care adunau sute de mii de vizualizări. Contul său a atins popularitatea maximă după ce a postat în mod regulat videoclipuri amuzante despre el şi prietenii săi. Ultima postare a sa a fost făcută cu patru zile înainte de accident. Potrivit anchetatorilor, trei persoane se aflau în maşină alături de tânărul care conducea. Cei trei urmau să fie duşi la graniţa dintre SUA şi Mexic şi aveau vârste cuprinse între 23 şi 41 de ani.

Mai mulţi prieteni şi fani ai tânărului au adus omagii la aflarea veştii că acesta a murit.  Ricky Flores, o tânără cunoscută pentru postările pe aceeaşi reţea de socializare a făcut o serie de postări emoţionante despre Gabriel. "Cuvintele nici măcar nu pot explica cum mă simt acum. Omule, aş face orice pentru a te putea întoarce", a scris tânăra. Ricky a deschis, de asemenea o apgină pentru donaţii prin care să ajute familia tânărului. Scopul era acela de a aduna 25.000, dar până în prezent cei care au donat au reuşit să strângă peste 38.000 de dolari.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Mapamond » Un tânăr de 19 ani a murit în accident de maşină, în timp ce fugea de poliţişti. Transporta ilegal mai mulţi migranţi la graniţa cu Mexic