Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Un tată, poliţist de profesie, şi-a ucis fiul vitreg şi i-a ascuns cadavrul în peretele casei, în SUA: ''Viața mea s-a terminat'' 

Un polițist din Baltimore a fost acuzat de crimă și de abuz asupra unui copil, la o săptămână după ce ofițerii au găsit cadavrul fiului său vitreg într-un perete al casei. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 15.07.2021 , 14:42

Un tată, poliţist de meserie, şi-a ucis fiul vitreg şi i-a ascuns cadavrul în peretele casei, în SUA Un tată, poliţist de meserie, şi-a ucis fiul vitreg şi i-a ascuns cadavrul în peretele casei, în SUA - Facebook / GoFundMe

Eric Banks Jr., în vârstă de 34 de ani, se află în custodie încă din data de 6 iulie, după ce autoritățile au spus că a încercat să dezarmeze un ofițer de poliție care îl descoperisese pe Dasan Jones, în vârstă de 15 ani, într-un perete al mansardei. 

Oamenii legii au găsit haine pline de sânge în apropiere. Moartea lui Dasan a fost considerată o omucidere prin asfixiere. ''Pe baza unei combinații a dovezilor colectate la fața locului, a filmului evenimentelor, a declarațiilor furnizate de domnul și doamna Banks, există suficiente dovezi pentru a demonstra că domnul Banks l-a ucis pe Dasan Jones și a încercat să ascundă corpul de forțele de ordine'', a scris detectivul Kelly Harding.

Omul a fost acuzat de omucidere de gradul I și II, precum și de abuzuri asupra unui copil care au dus în cele din urmă la moartea lui. Poliția încă investighează cazul și încearcă să stabilească motivul exact al morții lui Dasan, conform Daily Mail

Articolul continuă după reclamă

Oamenii legii l-au găsit pe tânăr ascuns în peretele casei

Pe acelaşi subiect

Decesul tânărului ar fi avut loc după două luni de plângeri de violență domestică. În mai, Banks a solicitat un ordin de protecție împotriva soţiei sale, acuzând-o că l-a amenințat și că a făcut plângeri false cu privire la el, însă acesta a retras plângerea două zile mai târziu. Apoi, în iunie, mama lui Dasan, Jacinda Banks, a depus la rândul ei o cerere pentru un ordin de protecție împotriva soțului ei, spunând că acesta o urmărește și o abuzează emoţional, dar un judecător a respins ordinul. Ea a depus din nou documentele pentru un alt ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte de găsirea cadavrului fiului ei.

''Mă tem pentru viața și pentru bunăstarea mea, deoarece Eric Banks încearcă să mă controleze, să mă urmărească și să mă abuzeze emoțional pe mine și pe fiii mei'', a scris ea într-un document. Cel din urmă fusese admis. Ofiţerii s-au deplasat la faţa locului după ce mama îi pusese în alertă. Bărbatul a declarat inițial că tânărul a părăsit casa, lăsându-și bunurile în urmă. El ar fi fost de acord cu percheziționarea locuinţei, unde oamenii legii l-au găsit pe Dasan într-o "gaură în perete". Înmormântarea adolescentului a avut loc luni. Prietenii au afirmat că era un băiat liniștit și amabil, care ''nu ezita să-i ajute pe alții''

După descoperirea cadavrului, Banks ar fi cerut să-și ia rămas bun de la ceilalți doi fii ai săi. Apoi a devenit violent și a încercat să dezarmeze un ofițer, încercând să-i ia arma din toc. Poliţiştii au declarat că, la arestarea sa, omul a spus: ''Viața mea s-a terminat'' și a implorat pentru ca ofițerii să-l sufoce. Bărbatul a fost deja suspendat din cadrul Departamentului de Poliție din Baltimore pentru un ''incident anterior'', relatează CBS Baltimore, iar acum este suspendat fără plată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Un tată, poliţist de profesie, şi-a ucis fiul vitreg şi i-a ascuns cadavrul în peretele casei, în SUA: ''Viața mea s-a terminat''