Antena Meniu Search
x

Curs valutar

VIDEO. Şi-a injectat propriul sânge în alimente din 3 supermarketuri, dar totul a fost filmat. Cum se apără bărbatul din Londra

Gestul nesăbuit al unui bărbat i-a şocat şi revoltat pe martori, cât şi pe cei care au urmărit imaginile postate pe reţelele de socializare. Leoaai Elghareeb, în vârstă de 37 de ani, a fost filmat în timp ce injectează propriul sânge în produse alimentare de pe raftul unui magazin Sainsbury's din Londra.

de Redactia Observator

la 23.02.2022 , 16:04

Bărbat filmat când injectează sânge în mâncare, în Londra Gestul i-a revoltat pe oameni - Captură video Twitter

Ideea lui Leoaai Elghareeb, care a injectat sânge în produse alimentare de pe rafturile a trei mari magazine din Londra, a stârnit indignare. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost filmat în luna august a anului trecut în timp ce scoate seringa şi îşi pune planul în aplicare, printre clienţii aflaţi la cumpărături. Gestul său nesăbuit a fost surprins, însă, de camerele de supraveghere din centrul comercial Sainsbury's, iar acum se confruntă cu consecinţele faptei sale.

Bărbatul şi-a injectat propriul sânge în alimentele de pe raft

Cu o găletuşă plină de ace hipodermice, bărbatul a injectat fără nicio jenă zeci de produse, ba chiar a aruncat cu seringa spre un medic pe care, din fericire, nu l-a rănit. Poliţiştii londonezi au fost alertaţi cu privire la incident în jurul orei locale 19:40, printr-un apel la numărul de urgenţă. Cele trei supermarketuri unde a acţionat Leoaai Elghareeb (Sainsbury's Local, Tesco Express şi Little Waitrose) au aruncat produsele contaminate, înregistrând daune de peste 500.000 de lire sterline.

Articolul continuă după reclamă

Avocaţii apărării dau vina pe un "episod psihotic"

Pe acelaşi subiect

În faţa judecătorilor, Elghareeb neagă totul şi nu îşi recunoaşte vinovăţia. Avocaţii apărării susţin că inculpatul era, la vremea respectivă, "nebun". Însă procurorii nu sunt de acord şi prezintă faptele din ziua respectivă: bărbatul a folosit seringile ce conţineau propriul sânge şi a agresat două persoane, Dr Meghana Kulkarni şi un agent de pază pe nume Bilal Ansari.

Psihiatrul Bradley Hillier a declarat în instanţă că Elghareeb se afla în toiul unui episod "psihotic" şi nu poate aprecia dacă era sau nu conştient de faptele sale. "Nu gândea limpede", apreciază acesta, potrivit Mirror. "Era apăsat de gânduri şi torturat, acesta e cuvântul pe care l-a folosit." Verdictul în acest caz va fi anunţat curând, după un proces îndelungat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » VIDEO. Şi-a injectat propriul sânge în alimente din 3 supermarketuri, dar totul a fost filmat. Cum se apără bărbatul din Londra