Antena Meniu Search
x

Video Zeci de persoane au rămas pe drumuri, după ce și-au vândut casele pentru a pleca într-o croazieră de 3 ani. A fost anulată cu câteva săptămâni înainte

Urmau să aibă parte de experiența vieții, dar s-au trezit cu un șoc cu puțin timp ca totul să înceapă. Mai multe persoane urmau să petreacă trei ani pe un vas de croazieră, după ce au plătit un preț
colosal pentru a se bucura de experiența inedită. Mulți dintre ei și-au vândut casele și au renunțat la afaceri, pentru că știau că urmează să petreacă trei ani în croaziera prin jurul lumii. 

de Redactia Observator

la 25.11.2023, 20:49

Vezi și

Visul s-a încheiat pentru pasagerii care s-au înscris pentru călătoria de trei ani a Life at Sea Cruises. După săptămâni de tăcere, compania a recunoscut pasagerilor că nu are navă și a anulat plecarea, promițând că le va rambursa banii care s-au înscris. Un loc pe acest vas poate ajute să coste până la sute de mii de dolari.

Vasul trebuia inițial să plece din Istanbul, Turcia, pe 1 noiembrie, dar cu puțin timp înainte de această dată, plecarea a fost amânată pentru 11 noiembrie și mutată la Amsterdam, în Olanda, iar apoi pe 30 noiembrie, din nou din Amsterdam. Dar pe 17 noiembrie, cu mai puțin de două săptămâni înainte de a treia dată de plecare, pasagerii au fost informați că totul a fost anulat.

O altă companie a cumpărat nava care trebuia să plece în croazieră

Unii dintre pasagerii care au rezervat cele 111 cabine de pe vas sunt încă în Istanbul. Alții spun că nu au unde să se întoarcă, după ce și-au vândut sau închiriat casele în așteptarea călătoriei în jurul lumii și au renunțat la tot ce aveaua acasă.

Pe acelaşi subiect

Majoritatea au cheltuit zeci de mii de dolari pentru ceea ce trebuia să fie experiența vieții, iar acum se confruntă cu o așteptare de cel puțin câteva luni pentru a-și recupera banii. Compania a declarat că va efectua rambursări în rate lunare, începând de la jumătatea lunii decembrie și finalizarea rambursărilor la sfârșitul lunii februarie. De asemenea, s-a oferit să plătească cazarea până la 1 decembrie și zborurile spre casă pentru oricine se află acum blocat în Istanbul. Dar unii spun că nu au case în care să se întoarcă.

Life at Sea Cruises plănuia să cumpere AIDAaura, o navă retrasă în această vară de AIDA Cruises, o subsidiară germană a Carnival Corp. Urma să fie botezată ca MV Lara. Compania programase inițial ca vânzarea să fie finalizată până la sfârșitul lunii septembrie, înainte de a lucra la nava în Germania, apoi o renovase înainte de a pleca spre Istanbul pentru a începe croazia.

Dar după șase săptămâni de incertitudine, timp în care Life at Sea le-a spus în mod repetat oaspeților că vânzarea durează mai mult decât era planificat, pe 16 noiembrie o altă companie, Celestyal Cruises, a anunțat că a cumpărat AIDAaura.

Oamenii care urmau să plece în croazieră, care au vrut să rămână anonimi până când li se vor rambursa banii, au declarat că sunt șocați și revoltați de faptul că excursia a fost anulată.

Oamenii, revoltați

„Sunt foarte trist, furios și pierdut”, a spus unul dintre ei. 

„Aveam planificați următorii trei ani din viața mea pentru a trăi o viață extraordinară, iar acum nu mai am nimic. Îmi este greu să merg mai departe”. 

„Eram mândră și mă simțeam curajoasă, acum nu mai am încredere în nimeni și în nimic. Știu că se va rezolva și că viața va merge mai departe, dar nu sunt sigură de direcție”.

 Un bărbat a spus că se simte „incredibil de trist și incredibil de trădat”. 

„Compania pare să nu aibă niciun fel de preocupare cu privire la ceea ce au făcut cu viețile noastre”, au spus aceștia. „Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi afla în această situație ca persoană în vârstă”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Mapamond » Zeci de persoane au rămas pe drumuri, după ce și-au vândut casele pentru a pleca într-o croazieră de 3 ani. A fost anulată cu câteva săptămâni înainte