Video Ansamblul folcloric Valea Târnavelor a câştigat The Ticket 2025. Ce vor face copiii cu premiul de 100.000 euro
Show-ul ''The Ticket'' are primul câştigător în România, ansamblul folcloric Valea Târnavelor. Micuţii dansatori au impresionat juriul şi publicul printr-un moment vibrant, plin de energie şi talent. Spectacolul nu s-a oprit odată cu finala. La revenirea acasă, în Blaj, câştigătorii au fost întâmpinaţi de peste 1.000 de oameni, care i-au aşteptat la intrarea în oraş pentru a sărbători victoria lor. Bucurie, dans, port popular şi mândrie locală au umplut străzile.
Ansamblul folcloric Valea Târnavelor din Blaj a fost aşteptat acasă de peste o mie de oameni. Emoţia i-a cuprins pe toţi. Sunt 150 de membri, însă n-au fost toţi la show-ul The Ticket. Victoria e a tuturor.
Ansamblul Valea Târnavelor a câştigat primul sezon al show-ului The Ticket cu un spectacol care a ridicat publicul în picioare. Juruiul a rămas fără cuvinte.
"Sunteţi absolut extraordinari M-aţi impresionat până în măduva oaselor!" a spus juratul Cosmin Nedelcu.
"Meritaţi doar lucruri miunate să vi se întâmple pentru că oferiţi atâta bucurie încât ne lăsaţi fără cuvinte. [...] Chiar meritaţi să câştigaţi!" a spus un alt jurat, Anca Dinicu.
A fost o seară intensă, cu emoții mari, competiție strânsă și momente artistice spectaculoase. Publicul a avut de unde alege, însă copiii din Valea Târnavelor au cucerit scena prin energie, disciplină și autenticitate. Premiul de 100.000 de euro va ajuta întregul ansamblu.
Ce vor face câştigătorii cu premiul de 100.000 de euro
Juratul Mihai Bendeac: În cazul în care voi aţi câştiga, ce se va întâmpla cu suma de 100.000 de euro? Te-ai gândit la treaba asta? Sunt foarte curios de răspunsul tău.
Ansamblul Valea Târnavelor: Ne-am gândit, prima dată ne-a fost teamă să ne gândim. Am zis că prima dată trebuie să muncim să merităm acest lucru şi apoi să ne facem planuri. Totuşi avem un răpuns. Vrei să-l spui tu? [...] Un autocar ca la FCSB. […] Dar cu sigla ansamblului.
Succesul ansamblului folcoric a fost alimentat nu doar de muncă și talent, ci și de sprijinul familiei. Părinții le-au fost aproape pas cu pas, iar în momentul în care ansamblul a ajuns la București pentru Marea Finală, copiii au primit mesaje emoționante de acasă care au adus lacrimi în culise și au dat și mai multă forță momentului de pe scenă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰