Foto Ansamblul Libelula s-a calificat direct în finala sezonului 16 iUmor
Cel de-al treilea episod din iUmor-Alege Comedia sezonul 16, difuzat duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1, a continuat cu cele mai inedite momente artistice și a adus în faţa celor patru juraţi, Cosmin Natanticu, Cătălin Bordea, Delia şi Cheloo, concurenţi din toate colţurile lumii.
Cei patru jurați au decis să îi trimită la votul publicului pe Alex Vartolomei, Alexandra Blidar, Ansamblul Libelula, Ioana Mocanu, Wolf Brothers, Yasmin Asar, Lumino Nexus, Romanticul X și Vladyslav Kryvonogov . Ansamblul Libelula a obţinut cele mai multe voturi şi s-a calificat direct în finala sezonului 16 iUmor.
Ansamblul Libelula s-a calificat direct în finala sezonului 16 iUmor
Ansamblul Libelula a adus pe scena iUmor folclorul, dar și voia bună, dansul și ironia și, în urma voturilor din cadrul aplicaţiei Antena 1, telespectatorii au decis că cei patru concurenți merită un loc în marea finală a sezonului 16 iUmor.
„Nu știu ce v-a luat atât să veniți”, le-a transmis Cosmin Natanticu, iar Delia a mărturisit: „A fost cel mai original și cel mai sportiv număr. Un număr de la care avem ce învăța! Vreau să vă felicit din suflet pentru că a fost un moment creativ, un moment original, un moment demn de iUmor!”.
În sezonul 16 iUmor - Alege comedia se va vota Președintele comediei, astfel că, în fiecare duminică, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY, fiecare vot contează!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰