Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Insula Iubirii, 19 august 2023. Un cuplu a părăsit Thailanda. Ce decizie neașteptată au luat ispitele

În ediția 18 din sezonul 7 Insula Iubirii de pe 19 august 2023, Radu Vâlcan a anunțat cuplu care părăsește Thailanda. Toți au amuțit când au aflat despre cine este vorba. Iată pe cine au votat ispitele la bonfire.

de Redactia Observator

la 19.08.2023 , 21:26

Insula Iubirii, 19 august 2023. Un cuplu a părăsit Thailanda. Despre cine este vorba. Ce decizie neașteptată au luat ispitele - Antena 1

Un cuplu a părăsit Insula Iubirii în ediția 18 de pe 19 august 2023. Băieții au așteptat cu nerăbdare să afle motivul pentru care Radu Vâlcan și-a făcut apariția la vila lor. „Astăzi a avut loc o ceremonia a focului specială, o ceremonie la care au participat fetele și au avut de luat o decizie foarte importantă. Au eliminat un cuplu de pe Insula Iubirii. În urma voturilor, fetele și băieții din cealaltă vilă au decis”, a anunțat prezentatorul TV.

Iulian Clonț și-a exprimat dorința de a pleca acasă alături de partenera lui încă din primele zile în Thailanda, însă norocul nu i-a surâs. Cu zâmbetul pe buze că ar putea să se întoarcă în România, concurentul a avut parte de o surpriză când a auzit cine este cuplul care trebuie să părăsească insula.

Marius Budin și Ana Maria Măriuță au părăsit sezonul 7 Insula Iubirii în ediția 18 de pe 19 august 2023

Articolul continuă după reclamă

Așadar, Radu Vâlcan a dat vestea că Marius Budin trebuie să își facă bagajul și să se întâlnească cu partenera lui. Tânărul nu s-a așteptat nici măcar o secundă ca ispitele să-l voteze, iar reacția lui a fost uluitoare. „Cei care vor părăsi Insula Iubirii în această seară sunt Marius Budin și Ana Maria. O să mergi să îți faci bagajul și te vei întâlni cu partenera ta. Îți mulțumesc foarte mult”, a spus prezentatorul TV.

Pe acelaşi subiect

„A fost surprins în momentul în care a fost anunțat că trebuie să își facă bagajul”, a mărturisit Răzvan Kovacs. „M-am simțit oribil când am văzut fața aia, el nu se aștepta”, a mai adăugat Daria Cuflic. Deși camerele au surprins o tristețe pe fața lui când a primit vestea, Marius Budin a susținut că este foarte fericit pentru că se va întâlni cu Ana Maria Măriuță: „Sunt foarte fericit, ce să zic. O să mă văd cu iubita mea. Cu siguranță ne-a fost de folos această experiență. Cred că Ana o să câștige mai multă încredere în mine, la fel și familia ei. Chiar vreau să se schimbe ceva”.

Concurentul și-a făcut simțită prezența la vila fetelor în timpul unei „lupte” cu perne. De asemenea, iubita lui a avut parte de o surpriză neașteptată atunci când a ieșit din cameră și l-a văzut. Tânăra i-a sărit în brațe și l-a sărutat de mai multe ori. „Toți am fost emoționați de imagine. S-au liniștit apele și am început să tăbărâm pe Marius cu întrebări”, a evidențiat Claudia Florescu.

Marius Budin și-a ajutat iubita să își facă bagajele, iar mai apoi și-au luat la revedere de la fete și ispitele masculine. „Gata și testul”, a evidențiat concurentul. „La început nu aveam încredere nici în mine, nici în Marius. Acum am încredere mare în Marius”, l-a completat Ana Maria Măriuță.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Media » Insula Iubirii, 19 august 2023. Un cuplu a părăsit Thailanda. Ce decizie neașteptată au luat ispitele