Video Insula iubirii Sezonul 9, 22 iulie 2025. Prima întâlnire cu ispitele, lacrimi în vilă şi tensiuni neaşteptate
Episodul difuzat pe 22 iulie 2025 din sezonul 9 al emisiunii Insula Iubirii a marcat prima seară în care concurenții au fost separați. Băieții au rămas în vilă, unde au fost întâmpinați de ispitele feminine, în timp ce fetele au petrecut primele ore fără parteneri, sprijinindu-se unele pe altele. Încă din prima noapte, emoțiile au început să iasă la suprafață, iar tentațiile au pus la încercare echilibrul relațiilor.
Înconjuraţi de ispitele feminine, băieţii din cupluri au început să se destăinuie. De la amintiri din viaţa de cuplu, până la poveşti dinaintea relaţiei actuale, discuţiile au curs firesc. Deşi la început mai rezervaţi, unii dintre concurenţi s-au deschis treptat şi au ajuns chiar la conversaţii profunde cu ispitele.
Concurentele au fost copleşite de gânduri şi îndoieli în prima seară departe de parteneri. Au reflectat la relaţiile lor, dar şi la posibilitatea ca aventura din Thailanda să se încheie fără să mai fie într-un cuplu. Cea mai afectată pare să fie Ella Vișan, care nu și-a putut stăpâni lacrimile după despărţirea temporară de iubitul ei.
Un moment tensionat a apărut atunci când băieţii au urmărit prezentarea ispitelor, costumate provocator în îngeraşi. Fetele au împărtăşit şi ele primele impresii despre concurenţi, fără să ştie că sunt deja atent analizate. Ce nu bănuiau băieţii era că partenerele lor priveau din umbră tot ce se întâmpla - inclusiv gesturile de apropiere şi momentele de tandreţe dintre ei şi ispite.
Insula Iubirii EXTRA și Insula PLUS aduc clipuri exclusive și nedifuzate la televizor, doar în AntenaPLAY
În fiecare săptămână, abonații AntenaPLAY vor avea parte în categoria Insula PLUS de imagini nedifuzate de pe Insula Fetelor și Insula Băieților. Ce fac partenerii din cupluri când uită de prezența camerelor și cum se comportă timp cu adevărat timp de 21 de zile? Gesturile și acțiunile lor pot fi urmărite în Insula PLUS.
În completare, în categoria Insula Iubirii EXTRA abonații pot urmări integral Ceremoniile Focului. Reacțiile complete la vederea partenerilor în preajma ispitelor și replicile la cald date de concurenți și concurente în timpul Bonfire-ului vor putea fi analizate în detaliu în Insula Iubirii EXTRA.
Se anunță un sezon incendiar, care va fi completat de imagini exclusive, disponibile numai în AntenaPLAY!
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰