Observator » Media » Moment de colecție în noul sezon Chefi la cuțite, cu ambasadorul Marii Britanii şi soţia sa

Moment de colecție în noul sezon Chefi la cuțite, cu ambasadorul Marii Britanii şi soţia sa

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.11.2026, 13:09 | Modificat la 11.11.2026, 13:10

Mai sunt doar patru zile până la premiera sezonului 18 Chefi la cuțite, iar audițiile se anunță pline de surprize și momente speciale. Din 15 noiembrie, show-ul culinar vine la Antena 1 și AntenaPLAY cu multe emoții, adrenalină, farfurii surprinzătoare și întâlniri speciale de care vor avea parte jurații. Excelența Sa, Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România și soția sa, Lucie Portman, vor păși în bucătăria Chefi la cuțite pentru un moment aparte, pe care telespectatorii îl vor putea urmări în audiții.

Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu se vor alinia la startul luptelor încinse pentru amulete, dornici să-și asigure cel mai puternic arsenal înainte de confruntările între echipe. De partea cealaltă, ringul audițiilor se va deschide pentru un nou val de concurenți și vizite speciale. Excelența Sa, Giles Portman și soția sa, Lucie Portman vor găti în bucătăria Chefi la cuțite un preparat pe care jurații îl vor degusta în audițiile pe nevăzute, fără să știe cui îi aparține. Despre ce preparat este vorba și cum va decurge întâlnirea telespectatorii vor descoperi urmărind noul sezon Chefi la cuțite, din 15 noiembrie, la Antena 1 și AntenaPLAY. Emisiunea va fi difuzată în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30 – dar în prima săptămână, show-ul culinar va putea fi urmărit duminică, luni și miercuri, întrucât în seara de marți, 17 noiembrie, Antena 1 va transmite meciul de fotbal al Naționalei României cu Bosnia-Herțegovina, de la ora 21:00.