Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moment inedit la Insula Iubirii: băieţii din cuplu, faţă în faţă cu ispitele, chiar când se aşteptau mai puţin. Premiera sezonului 8, în această seară, de la 20.30, la Antena 1

Cinci cupluri curajoase şi îndrăgostite au intrat în aventura vieţii lor în cel mai nou sezon Insula Iubirii, ce va avea premiera în această seară, de la 20.30, la Antena 1. Au parcurs mai bine de 8000 de kilometri pentru a ajunge în singurul loc care le poate aduce, în mod rapid şi brutal, răspunsurile de care au nevoie şi odată testul început, realizează că nimic din ce va urma nu va fi uşor şi comod.

de Redactia Observator

la 15.07.2024 , 11:16

Moment inedit la Insula Iubirii: băieţii din cuplu, faţă în faţă cu ispitele, chiar când se aşteptau mai puţin. Premiera sezonului 8, în această seară, de la 20.30, la Antena 1 Moment inedit la Insula Iubirii: băieţii din cuplu, faţă în faţă cu ispitele, chiar când se aşteptau mai puţin. Premiera sezonului 8, în această seară, de la 20.30, la Antena 1

Insula este locul în care neprevăzutul este la el acasă, iar asta au simţit-o încă din prima ediţie, difuzată aseară la Antena 1, partenerii din cuplu. Despărţiţi de partenerele lor fără a-şi lua măcar rămas-bun, în această seară, aceştia vor avea parte de o nouă experienţă în premieră de-a lungul celor opt sezoane ale celui mai fierbinte reality show.

Moment inedit la Insula Iubirii

Abia ajunşi în vila în care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, băieţii au fost invitaţi să se aşeze în faţa unei pânze uriaşe, despre care şi-au imaginat că le va aduce mesaje de la partenerele lor. Imaginile care au început să ruleze pe pânză însă i-au lăsat fără cuvinte.

Articolul continuă după reclamă

“Am rămas blocat pentru câteva secunde, mă uitam în gol!”, a fost reacţia lui Robert atunci când a văzut primele imagini cu ispitele alături de care urmau să înceapă cel mai dur test al relaţiei. Iar pentru ca surpriza să fie şi mai mare, când se aşteptau mai puţin, pânza a căzut şi cele 10 ispite feminine, gata să le demaşte cele mai ascunse trăiri, i-au întâmpinat în vilă.

Cum au reacţionat partenerii din cuplu, puşi în faţa unei prezentări cu totul şi cu totul surprinzătoare, telespectatorii vor afla urmărind premiera noului sezon Insula iubirii, în această seară, de la 20.30, la Antena 1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Media » Moment inedit la Insula Iubirii: băieţii din cuplu, faţă în faţă cu ispitele, chiar când se aşteptau mai puţin. Premiera sezonului 8, în această seară, de la 20.30, la Antena 1