Survivor România 2026. Reacția lui Aris după ce a câștigat jocul căpitanilor: "Mamă, și căzusem!"

După eliminarea lui Marian Godină, concurenții din tribul Los Ninos au avut parte de un nou joc decisiv. În ediția din 15 mai 2026, a avut loc jocul pentru alegerea căpitanilor care urmau să își formeze propriile echipe pentru jocul de recompensă. Aris a reușit să câștige proba și avantajul de a alege primul membrii echipei sale.

de Denisa Vladislav

la 15.05.2026 , 21:47

Survivor România 2026. Cine a câștigat jocul căpitanilor - Sursa: Captură foto

Înaintea probei, Bianca Giurcanu a mărturisit că speră să scape de ghinionul care o urmărește de la unificare, după ce nu a reușit să câștige nicio recompensă.

Aris a reușit să câștige jocul căpitanilor 

Prezentatorul Adi Vasile le-a explicat concurenților regulile jocului: aceștia au trebuit să stea în echilibru pe o platformă instabilă, ținând în mână un suport din lemn cu o minge. Pe măsură ce dificultatea a crescut, concurenții au fost eliminați unul câte unul.

Articolul continuă după reclamă

Cristian și Gabi au ieșit rapid din competiție, urmați de Andreea, Patricia și Ramona. După o nouă creștere a gradului de dificultate, Gigi a părăsit jocul, iar apoi au fost eliminați Bibi, Bianca și Maria.

În finală au rămas Lucian și Aris, iar Aris a reușit să câștige jocul căpitanilor și avantajul de a alege primul membrii echipei sale. 

După ce Adi Vasile l-a anunţat, reacţia lui Aris a fost una de uimire: "Eu? Mamă, şi căzusem!"

Cum și-au format căpitanii echipele

Aris i-a ales în echipa sa pe: Bibi, Gabi, Andreea, Bianca.

Lucian i-a ales pe: Maria, Gigi, Ramona, Patricia.

Cristian, rămas ultimul, a avut posibilitatea de a decide singur în ce echipă intră și a ales să meargă în echipa lui Aris. Astfel, echipa lui Aris este formată din: Bibi, Gabi, Andreea, Bianca, Cristian.

După formarea echipelor, Adi Vasile a dezvăluit și recompensa pusă în joc: o masă copioasă și o experiență specială în capitala Republicii Dominicane.

Denisa Vladislav Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați returnat vreodată un obiect vestimentar după ce l-ați purtat la un eveniment?
Observator » Media » Survivor România 2026. Reacția lui Aris după ce a câștigat jocul căpitanilor: "Mamă, și căzusem!"