Antena Meniu Search
x

Ultimul episod din Insula Iubirii sezonul 5 poate fi urmărit duminică, 8 septembrie, ora 20:00, la Antena 1

În urma Bonfire-ului Giei și al lui Bogdan, concurenta a ales să se despartă de cel cu care a venit în Thailanda pentru a-și testa relația. „Nu îmi doresc să mai revin asupra deciziei. Nu o să fie ușor, după zece ani, am crescut parcă împreună.

de Redactia Observator

la 03.09.2019, 16:51

Bogdan şi Gia, concurenţi la Insula Iubirii
Bogdan şi Gia pot fi văzuţi în ultimul episod din Insula Iubirii, sezonul 5, la Antena 1 - Antena 1

În urma Bonfire-ului Giei și al lui Bogdan, concurenta a ales să se despartă de cel cu care a venit în Thailanda pentru a-și testa relația. „Nu îmi doresc să mai revin asupra deciziei. Nu o să fie ușor, după zece ani, am crescut parcă împreună. Este un pas pe care trebuie să îl fac acum, pentru că dacă nu îl fac, atunci s-ar putea să n-o mai fac niciodată”, a spus Gia.

Geanina își dorește să nu se mai lase manipulată de Costas și s-a dus hotărâtă la Bonfire, convinsă că își dorește să renunțe la bărbatul cu care are o relație de aproape doi ani, chiar dacă aceasta s-a apropiat de Andi și de George la Minitel.

Cum se va derula Bonfire-ul dintre Costas și Geanina, dar și cel al Teodorei cu Eusebiu, telespectatorii vor putea afla duminică, 8 septembrie, de la 20:00, în ultima ediţie Insula Iubirii, la Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri Mondene » Ultimul episod din Insula Iubirii sezonul 5 poate fi urmărit duminică, 8 septembrie, ora 20:00, la Antena 1